După opt ani de prezența pe sticlă, show-ul „Dansez pentru tine” ar putea fi scos din grilă Pro TV în această toamnă. Sau, cel puțin, să fie prezentat de altcineva decât Ștefan Bănică. Zvonurile care circulă demult în acest sens au fost confirmate recent de presa românească. Aceasta anunță că Bănică nu va mai continua show0ul dacă i se taie din salariu.

În urma deciziei generale de tăiere a costurilor producțiilor costisitoare, și salariul artistului ar urmă să fie afectat. Conform Libertatea, artistul nici nu vrea să audă de o diminuare a venitului sau, estimat la 30.000 de euro, și ar amenință că nu va mai semna pentru un nou sezon.

 Banica si Vintur

”Sefii PRO i-au transmis să vina la renegocieri, pentru că nu-i mai pot plăți același salariu că și până acum. Bănică însă nici nu a vrut să audă de așa ceva. Nu numai că nu s-a dus la negocieri, dar vedetă a transmis că, dacă i se va luă un singur cent din cât câștiga în momentul de față, va lasă baltă emisiunea ”Dansez pentru tine”, producție al cărei viitor este, oricum, incert”, au declarat surse pentru Libertatea.

    Banica si Vintur

Mai mult, partenera lui de emisiune, Iulia Vântur, este în prezent, concentrată asupra carierei sale actoricești de la Bollywood, unde apare într-un film indian, „O Teri”.