De-a lungul anilor, tabloidele au reuşit să încingă spiritele cu mai multe „poveşti de dragoste” în care ar fi implicat Ştefan Bănică Jr., uitând cu obstinație să amintească meritele acestuia. Într-o Românie în care concurenţa din showbiz devine tot mai acerbă, Ştefan Bănică Jr. rămâne ani la rând în topul celor mai populari interpreţi, cu o muzică care pare a crește odată cu publicul ei. Pe 11 martie el va fi la Chişinău, cu un concert special  “Te iubesc, femeie” dedicat zilei sexului frumos. Care este secretul popularităţii lui, de unde se inspiră şi de ce femeia este parte indispensabilă a pieselor sale, interpretul ne-a povestit în exclusivitate pentru revista online PentruEa.md
Povestiți-ne puțin despre ideea concertului cu care veniți în R. Moldova?

Asa cum reiese si din titlu, concertul va fi dedicat, în mod special, doamnelor și domnișoarelor cu ocazia Zilei Femeii, dar nu numai lor. Vom cânta cu acest prilej unele dintre cele mai frumoase cântece de dragoste pe care le-am lansat de-a lungul timpului, dar și piese cunoscute, pe care publicul le cere și vrea să le audă de fiecare dată în concerte.
Vom veni în formulă mare, cu suflatori, backing vocals, elemente grafice. Vom încerca, ca de obicei, să creăm acea legătură și acea energie între noi și public care dau unicitate unui concert live. Oamenii care vin în sala de spectacol asta trebuie să simtă.

Haideți să vorbim puțin despre muzică. Ca și regele stilului de muzică pe care îl practicați, rock’n’roll-ul, sunteți foarte admirat de femei. Cât din asta credeți că se datorează melodiilor, stilului de interpretare și cât – imaginii scenice a artistului?

Rock’n’roll-ul pentru mine este o stare de spirit, este mai mult decât un gen muzical. La începuturile carierei mele muzicale, în primele concerte, cântam numai rock’n’roll, cover-uri celebre ale anilor ’50, dar apoi am început să cânt muzica mea, compusă de mine, cu versurile mele. Iar piesele s-au îndreptat, daca vreți, stilistic spre rock-pop.
Însa întotdeauna am păstrat la bază, daca nu stilistic, atunci ca stare de spirit, rădăcinile rock’n’roll-ului. Rock’n’roll-ul se traduce pentru mine, în termenii sufletului: „bucuria de a cânta”.
Așa că nu mi-am pus problema de ce reacționează doamnele și domnișoarele: din cauza muzicii, a stilului, din cauza mea? Contează mai puțin, important e să transmiți ceva dincolo de scenă.

În acest sens, credeți că e „de vină” cumva capacitatea femeilor de a-și face idoli (mai ușor decât bărbații)?

Depinde de vârstă, în primul rând. Eu cred că atunci când ești adolescent ai tendința de a-ți crea idoli, modele de urmat. Și, în general, domnișoarele își creează idoli mai ales pe baze sentimentale, se îndrăgostesc mai repede decât băieții, la acea vârstă, primii pe listă fiind cântăreții sau actorii. Pentru că filmele și muzica circulă, nu-i așa? Iar apoi, cu trecerea anilor, sentimentele se schimbă, cred, și poți să admiri pe cineva sau să placi înțelegând și de ce.

Într-una din piese, cântați „Ăsta-s eu”. Cum e Ștefan Bănică cel din spatele scenei, și cât se regăsește din „omul real” în persoana publică Ștefan Bănică Jr?

Sunt un om normal, cu o familie frumoasă, cu bucuriile și necazurile mele și încerc, pe cât posibil, să-mi trăiesc viața frumos. Persoana publică este aceeași ca si „omul real”, pentru că nu joc vreun personaj în afara scenei.
Dar lucrurile care țin de intimitatea mea, de viața mea privată, nu consider că trebuie să vină la pachet cu statutul de persoană publică. Asta e decizia mea, dacă vreau să vorbesc sau nu. Iar atunci, probabil, oamenii care au fost obișnuiți, în ultimul timp, să li se dea, de către un anumit tip de presă, amănunte picante din viața persoanelor publice, de multe ori aceste amănunte fiind date chiar de persoanele publice, văd un tablou incomplet în „tendințele” actuale, în ceea ce mă privește.

Dacă mă gândesc la o altă piesă, „Veta”, cred că observ de-a lungul anilor o predilecție așa, ușoară, pentru ironie, mai ales în piese despre femei și relații, despre partea mai cotidiană a dragostei. De unde vine aceasta?

Textele cântecelor mele care poartă nume de fete au un anumit gen de umor, care te face să crezi că ai întâlnit aceste tipologii de fete în viața de zi cu zi și care îți par familiare. Eu le numesc fetele de popor.
La mine lucrurile funcționează așa: întâi compun muzica și apoi scriu textele, iar în momentul în care le-am scris m-am gândit de la bun început că aceste cântece să creeze o stare de bună dispoziție. Ele fac parte dintr-o anumită categorie de piese din repertoriul meu, pentru că, deși lumea reține mult mai ușor acest gen de cântece, majoritatea melodiilor mele sunt de dragoste, chiar dacă unele dintre ele nu sunt la fel de populare ca „Rodica”, „Bubulina” sau, mai ales, „Veta”.
„Veta”, cel puțin, este o piesă care creează o atmosferă extraordinară absolut oriunde o cântăm și este cerută de fiecare dată de public. De multe ori nu înțeleg nici eu și nici colegii din trupă care e „lipiciul” acestui cântec, ce chimie se produce în momentul acela între noi și public. Dar asta e mai puțin important, ceea ce contează este starea pe care o produce în concerte, lumea fiind în picioare de fiecare dată.

Ca să rămânem în același discurs, care e locul femeii în general în muzica dvs?

Femeia ramâne o permanenta sursă de inspirație pentru cântecele mele.

Atunci, care sunt „relațiile” cu muza (metaforic vorbind) – dragoste, fidelitate, sau dimpotrivă, jocul de-a șoarecele și pisica?

Vorba celebrei scenete cu Toma Caragiu și Mircea Diaconu: „- Din ce te inspiri, maestre? – Viața e sursa!” Iar viața nu poate să fie descrisă doar în alb și negru. Așa că, da, pot vorbi în cântecele mele și despre dragoste, și despre fidelitate, și despre infidelitate sau suferință. Există și un cantec pe albumul meu, „Super-love”, care se numeste „Dragostea doare”.

În sfârșit, deși am promis să ne ținem strict de o linie profesională a subiectului, nu pot să nu pun o întrebare tipic feminină: cum trebuie să fie (să arate, să se poarte) femeia perfectă, cea care „găsește un loc în inima” dvs?

Profesional vorbind, ar trebui să fie ca cea din cântecul „Gaseste-mi loc în inima ta”. Ha, ha, ha!

Distribuie articolul: