După ce am aflat că una din piesele interpretei Ellie Goulding va servi drept coloană sonoră pentru celebra producție cinematografică „Fifty Shades of Grey”, care va fi lansată în februarie, astăzi aflăm că autorii au lansat un trailer nou, dedicat Zilei Îndrăgostiților. Premiera trailerului a fost arătată alaltăieri seară, în cadrul celebrului eveniment „Golden Globe 2015”. Cum arată noul trailer, vedeți mai jos. 

Autorii celebrului film nu mai știu cum să incite cititorii romanului erotic „Fifty Shades of Grey”! La ceremonia „Golden Globe 2015”, printre oaspeții așteptați s-au numărat și actorii care joacă în rolurile principale ale filmului: Dakota Johnson – actrița care va juca rolul Anastasiei Steele și James Dornan, care va intra în pielea lui Grey. 

Frumoasa Dakota Johnson, care are la picioarele sale un viitor promițător, a afișat o ținută elegantă, creată de casa de modă Chanel, pe potriva rolului său în film. 

Vedeta a sosit la eveniment îmbrăcată și în sacou, dar și l-a scos atunci când a pășit pe covoarele roșii ale „Golden Globe 2015”. Frumoasa actriță a atras toate privirile celor din jur.

Dornan, la rândul său, a optat pentru un smoking elegant, de culoare neagră, asortat cu papion.

Spiritele s-au încins atunci când cei doi actori au anunțat, în cadrul evenimentului, despre lansarea unui nou trailer al filmului. Mulți dintre oaspeții evenimentului au criticat în șoaptă scenele erotice din trailer. 

Pe internet a apărut deja și un șir de parodii la adresa studentei nevinovate și a amantului său sadist. Totodată, mulți dintre fanii romanului s-au declarat nemulțumiți de alegerea Dakotei în rolul Anastasiei, declarând că putea identificată o actriță mult mai expresivă. 

Amintim că filmul „Fifty Shades of Grey” va debuta în cinematografele din SUA pe 13 februarie 2015, avându-i în distribuție pe Jamie Dornan în rolul lui Christian Grey, Dakota Johnson în rolul Anastasiei Steele și pe cântăreața britanică Rita Ora în rolul lui Mia Grey. Dakota și-a rugat părinții să nu asiste la premieră din cauza dozei mari de erotism pe care acesta îl conține. 

Foto: redcarpet-fashionawards.comjolie.de4orgatout.com

Distribuie articolul: