Galina Muntean a fost tamponată mortal pe aceeași trecere de pietoni din preajma aeroportului unde a fost ucis, în decembrie 2022, și băiețelul de 10 ani.
Șoferul și-a recunoscut vina, iar Judecătoria Chișinău, sediul Buiucani, l-a condamnat săptămâna trecută la patru ani de închisoare, cu executarea pedepsei într-un penitenciar de tip deschis, lipsindu-l și de dreptul de a mai conduce mijloace de transport.

Instanța a suspendat executarea sentinței pe un termen de 4 ani și dacă inculpatul nu va săvârși alte infracțiuni, el nu va merge la pușcărie. Această decizie l-a nemulțumit pe soțul femeii, Simion Muntean, care este decis să meargă mai departe în instanță ca să-și facă dreptate.

Galina Muntean, în vârstă de 63 de ani, locuia în blocurile de lângă aeroport, iar pe 17 iulie 2022 a ieșit dimineața devreme din casă pentru a merge în oraș. Ca să ajungă pe partea cealaltă a străzii, a pășit pe trecerea de pietoni pe care o trecuse de mii de ori până atunci. Ajunsă la mijlocul străzii, aceasta a fost lovită în plin, în jurul orei 7.45, pe trecerea de pietoni de către un „Mercedes”.

Victima a fost aruncată în aer și a căzut la 18 metri distanță de trecerea de pietoni. Ea a fost preluată de o ambulanță și transportată la Institutul de Medicină Urgentă, dar în mai puțin de două ore s-a stins la spital.
Galina Muntean, care activa în calitate de specialist principal în cadrul Secției pentru organizarea și coordonarea activității Consiliului Municipal Chișinău al Direcției administrație publică locală, suferise multiple leziuni ale capului, toracelui, inclusiv coaste rupte, ale abdomenului, bazinului și ale membrelor.

Simion Muntean, soțul Galinei, a ieșit în aceeași zi din casă în jurul orei 8.00, la plimbarea tradițională de dimineață. A văzut forfota de la trecerea de pietoni, inclusiv două mașini staționate și Poliția, și-a zis în gând că o fi vreo tamponare „ca de obicei”, așa că și-a continuat drumul.

„E aceeași trecere pe care a fost ucis, în decembrie 2022, băiețelul de 10 ani. Tot acolo un cuplu a fost tamponat, dar a scăpat cu viață, acolo mereu se întâmplă accidente”, a spus el pentru Ziarul național

După ce a mers vreo câteva minute , a fost telefonat de o prietenă care l-a întrebat unde este Galina. El i-a răspuns că este în oraș și a aflat că este de fapt la Urgență. Tocmai atunci și-a dat seama de toată situația de la trecerea de pietoni. Întors acolo, l-a văzut și pe șoferul automobilului care își cerea scuze, dar Simion a alergat la spital.

Întâmplarea face că fostul pilot Simion Muntean a fost coleg de serviciu la Autoritatea Aeronautică Civilă cu Vasile Nichita în vârstă de 33 de ani, șoferul „Mercedes”-ului care i-a băgat soția în mormânt și care era comandant de aeronavă la compania „FlyOne” în acel moment.

Ceilalți participanți la trafic care au văzut impactul au povestit că „Mercedes”-ul condus de Vasile Nichita dinspre aeroport spre oraș nu a frânat deloc, deși o mașină de pe banda alăturată se oprise să permită trecerea pietonului.

Tânărul șofer, și-a recunoscut vina și a achitat lui Simion 300 000 de lei , pentru cheltuielile legate de înmormântare și piatra funerară de pe mormânt.

După patru ședințe de judecată, Judecătoria Chișinău, sediul Buiucani, a emis verdictul pe 10 martie curent și, pe lângă termenul de închisoare cu suspendarea executării pedepsei și lipsirea de dreptul de a conduce mijloace de transport, Vasile Nichita a fost obligat să achite 10 418 lei în calitate de cheltuieli de judecată.

Simion Muntean nu este de-acord cu astfel de pedeapsă. „Cât valorează viața omului? E ceva imposibil. Am întrebat judecătorul: dacă hoțul trebuie să stea la închisoare, unde e locul celui care ucide oameni pe trecerea de pietoni? Și am primit răspunsul: patru ani de libertate”, a spus el.

În context, Simion Munteanu amintește cazul fetiței de la Fălești, ucisă la începutul lunii decembrie 2022 pe o trecere de pietoni, și spune că șoferița vinovată a fost condamnată la patru ani și jumătate de „închisoare reală” și trebuie să plătească familiei despăgubiri de aproape un milion de lei.
„În ambele cazuri au murit oameni. De ce sentințele sunt diferite? Să vedem ce va fi și în cazul băiețelului de 10 ani…”, zice Simion.

Simion și Galina Muntean, au trăit împreună 38 de ani , dar nu au copii. Erau sprijinul unul altuia și așa visau să trăiască până la adânci bătrâneți, însă dimineața de 17 iulie 2022 i-a despărțit pentru totdeauna. Simion caută dreptate și vrea ca ucigașul să stea la închisoare.

Distribuie articolul: