Și-a luat pseudonimul literar „Bainstorm” acum 6 ani, în timp ce asculta piesa „Colder” a trupei letone Brainstorm și recunoaște că de atunci nu se mai poate despărți de el. Da, vorbim despre Lucia Brainstorm - tânăra autoare care a debutat, în decembrie 2016, cu volumul de poezie „Dezbracă-mă de griji și dor”. Autoarea pregătește o nouă surpriză tinerilor „bookaholici” din Republica Moldova - romanul „Cine ești?” - o carte care promite încă înainte de lansare să răspundă la cea mai importantă existențială a fiecărui om. Ne-am propus să o descoasem și de această dată, iar Lucia ne-a scris dintr-o țară a vântului, ploilor și pescărușilor, ea urmând să revină la Chișinău pentru evenimentul de lansare, care urmează să aibă loc pe 13 aprilie, în Joia Mare.

„Toate avem nevoie de două brațe puternice care să ne îmbrățișeze!” Lucia Brainstorm debutează cu un volum de poezie

Dragă Lucia, te regăsim într-un nou an, după o lansare de succes a volumului „Dezbracă-mă de griji și dor”. Primul lucru pe care vrem să-l aflăm de la tine e legat de așteptări, trăiri și concluzii trase după această experiență.

Țin minte și astăzi ziua lansării, trăirile mă speriaseră la un moment dat, căci aveam o sumedenie de emoții cărora abia de le puteam face față. Dar le mulțumesc tuturor celor care au fost prezenți alături de mine în acel moment și oamenilor care mi-au scris mesaje de încurajare. Când le citeam, îmi trezeau zâmbet și o mare putere.

Așteptările mi-au fost îndreptățite abia atunci când am văzut că oamenii prezenți în sală sunt mulțumiți de cele întâmplate în cadrul lansării.

Concluzia cea mai mare, trasă după această experiență, a fost să înțeleg că unele drumuri ne pot obosi, iar viața nu o câștigăm fără de a pierde câte ceva.

17358817_1890960264518539_7800207272963473660_o

Știm că urmează să te întorci în curând dintr-o călătorie extrem de importantă pentru tine. A fost un moment de respiro și inspirație pentru creația literară?

Cu adevărat, călătoria mea a fost nu doar un loc, e ca o a doua casă, unde mă reculeg de fiecare dată.

În Danemarca am descoperit cum este când „acasă” nu înseamnă o locuință. A fost mai mult decât un moment de respiro și inspirație pentru creația literară, a fost locul unde sufletul meu și-a primit răspunsuri, liniște, dragoste și pasiune. Toate la pachet... Unde plata pentru ele, la sfârșitul călătoriei, ajunge a fi prea scumpă ca să o putem răsplăti cash.

17578014_1894479564166609_1929706303_n

În câteva zile, vei debuta la Chișinău cu o lucrare de proză. Te rog să ne deschizi primele secrete legate de această lucrare. De ce ai ales acest titlu și prin ce fel de fir narativ îi vei conduce pe cititori, de-a lungul paginilor?

A doua lansare va fi una diferită. De data aceasta îmi propun să las emoțiile la o parte și să avem o seară deschisă între mine și cititori. Fiecare va fi liber să adreseze întrebări și să primească răspunsuri (ele, adesea, regăsindu-se chiar în noi).

Am ales acest titlu, pentru că el este „cheia” cărții. Majoritatea dintre noi ajung la momentul când se întreabă cine sunt.

Oare sunt fericit(ă) cu adevărat? În acel moment înțelegi că încrederea, răbdarea te-au ajutat să ajungi unde îți este locul. Dar problema noastră e că ne place să gândim că e mai bine acolo unde nu suntem. Oare de ce?

Cartea vine ca un ghid la aceste răspunsuri, mai ales că firul narativ prin care îi voi conduce pe cititori de-a lungul paginilor este unul foarte intrigant. Căci, bănuiesc eu, ce poate fi mai plăcut, când citești o carte, decât senzația de parcă ai vorbi cu un jurnal al tău, ascuns la 7 chei?

17554678_1894481427499756_1041595142_n

Când și în ce condiții scrie Lucia Brainstorm? Au fost lungi aceste chinuri ale facerii?

Lucia Brainstorm scrie, de obicei, nopțile, la o masa albă pe care lampa îi reflectă puțină lumină, iar în față ei are, de după geam, pescăruși și adesea ploi. De data aceasta scrierile mele puțin au durat. Aveam notat sfârșitul, începutul, apoi cuprinsul. Când am început să aștern pe foi toate aceste trăiri, eram plină de emoții, confuză, uneori prea istovită de oboseală. Dar lângă mine era acel EL, cu ale lui: „tu poți mult mai multe”, „îți va reuși, ești puternică”.

Nu-mi pot închipui cum îmi suporta nopțile nedormite, dar îi reușea să aibă grijă să îmi facă ceai și să mă dezvelească de papuma oboselii.

17555234_1894482607499638_1310856701_n

Lasă-mă să mă opresc la copertă. Mă conduce spre multe gânduri! Încotro ar trebui să se îndrepte imaginația privitorului?

Pe copertă e redată o femeie care înșiră rufe pe o sfoară. I se pot observa doar picoarele, ceea ce duce cu gândul la ideea trecerii omului print timp. Noi putem îmbătrâni, ne putem schimba caracterul, persoana din noi și doar picioarele sunt cele care țin minte tot. Doar ele știu istoria vieții noastre pe deplin.

Fie că alergi desculță prin ploi, după visuri, fie că pe tocurile cele mai înalte ai devenit o femeie după care toți își întorc privirea…

17554895_1893998620881370_1133526792_n

O să te provocăm și acum să ne dezvălui sursa de inspirație care stă la baza acestei lucrări!

17506517_1894479470833285_602220833_nSursa de inspirație sunt oamenii din viața mea. Fie au fost sau nu simpli trecători, s-au descălțat frumos la ușa sufletului meu, înainte de a intra.

Zic oamenii îndrăgostiți de cărți că fiecare lucrare e menită să ne răspundă la anumite întrebări. La ce va răspunde „Cine ești?”

„Cine Ești?” le va răspunde diferit tuturor. Am știut din start că vreau să creez ceva care să fie de interes pentru oameni de diferită vârstă și gen. Nu e o carte doar pentru femei sau bărbați. E o carte pentru toți oamenii; pentru noi, cei care singuri nu știm, uneori, cât suntem de puternici și de câte suntem capabili.

Ce ai învățat despre cultura cititului în Republica Moldova? Mai ales în rândul tinerilor…

Am aflat că avem o sumedenie de tineri talentați, care ar trebui susținuți în tot ceea ce fac. Zic asta, deoarece cunosc tineri care au talent ce abia așteaptă să fie așternut pe foi, însă eroilor încă le este greu să tipărească o lucrare. Mereu există ceva ce îi împiedică. De aia vreau să le transmit mult curaj, credeți în voi când nimeni nu o face, asta și va fi cheia către succes!

17495746_1894479457499953_801178935_n

Și de această dată dată ai muncit alături de o echipă întreagă, nemaivorbind de Sursa TA de inspirație. Le poți lăsa tururor un mesaj.

Eu vreau să fiu sinceră și recunosc că de data aceasta au fost oameni care îi pot număra pe degete. De la distanță, era cel mai critic prietena mea, care îmi zicea doar una: „adună-te”, „tu ai nevoie de dramă ca să faci lucruri frumoase’’…

Uneori mă întreb cine dintre noi două mai multe griji își face pentru această lucrare. Să fiu sinceră? Înțeleg că Ea. Căci știe bine cât suflet pun în ceea ce îmi place și cât valorează pentru mine cartea. Mi-a dezvăluit că vrea să mă știe împăcată sufletește, iar împăcată eu pot fi doar după lansarea acestei lucrări.

De aia nu îmi rămâne decât să-i mulțumesc pentru o prietenie atât de sinceră, pentru sprijinul ei și grijile îndreptate asupra mea.
Pentru copertă și lucrările din interiorul ei,  îi mulțumesc unei persoane pe care prefer, pănă la evenimentul de lansare, să o las anonimă. Da, recunosc: de data aceasta lucrarea mea nu are poze, va fi ceva mai mult. Ceva mai aproape de mine, noi, voi…

page

Presupun că pregătești și de această dată un eveniment de lansare a lucrării. Te rog să le lași viitorilor tăi cititori toate informațiile despre acesta.

Evenimentul va avea loc pe data de 13 aprilie, în încinta bibliotecii Hasdeu, la ora 17:00. De data aceasta vor fi mai multe surprize și mai puține emoții din partea mea.

Banii colectați vor fi donați în scop caritabil. După lansarea precedentă, când am mers să ajut oamenii pe care deja îi cunoșteam și aveam în suflet dorința ca numărul lor să sporească, am fost contactată de către membrii unei organizații care se ocupă de colectarea donațiilor. Dar cum bani deja nu aveam, le-am zis să se alăture următarei mele lansari. Mai multe detalii vor apărea curând pe pagina evenimentului.

Îți urăm succese mari și de această dată, Lucia! Îți mulțumesc pentru acest interviu și să ai zbor ușor spre casă!

Mulțumesc vouă, EA.md, pentru că reușiți de fiecare data să mă dezgoliți de prea multe răspunsuri pe care le am ascunse în mine…

Foto: arhiva personală