Există formule ale familiei armonioase și fericite, iar acestea trebuie nu neapărat căutate prin prisma greșelilor pe care le facem. Prezentă, vineri, în cadrul studioului UNIMEDIA, Larisa Cuzețov, doctor habilitat în pedagogie, profesor universitar și consilier de familie, ne-a dezvăluit ce înseamnă o familie echilibrată, de ce merită să apelăm la consilierea de familie, dar și cât de important este ca o familie să-și exercite funcțiile sale de bază. 

„Condițiile creării unei familii sunt multe. Disigur că prima și una dintre cele mai importante condiții este ca ambii parteneri să fie destul de maturi, să se poată autoaprecia adecvat ca și personalități, să înțeleagă ce doresc și ce așteptări au de la familia pe care o creează și, desigur, măcar unul dintre parteneri să fie dotat din punct de vedere economic; să fie pus pe picioare. Evident că și dragostea este indispensabilă.

Există chiar și o statistică: iubirea trebuie să fie un factor foarte important, dar să nu uităm că iubirea are și componenta biochimică. Uneori, creăm familii în perioada de amorezare și atunci putem să dăm greș. Iubirea de tip pasiune nu este întotdeauna un fundament serios și durabil pentru a crea o familie. 

O familie armonioasă se caracterizează prin faptul că își construiește viața de comun acord, negociază, discută și își realizează funcțiile de bază. Există șase funcții de bază ale familiei: funcția biologică (perpetuarea genomului uman, nașterea copilului), funcția educativă, funcția psihologică, funcția culturală, funcția socială și desigur că – funcția economică. Dacă membrii familiei îndeplinesc aceste funcții, atunci familia aceasta se consideră echilibrată. Iar dacă familia nu-și îndeplinește unele funcții, sau dacă acestea sunt distorsionate, atunci se dezechilibrează comportarea și relaționarea și se poate ajunge și la divorț.

Multe cupluri se tem atunci când aud de terapia de familie, de aceea este foarte bine că în știință a început să fie vehiculat conceptul de consiliere. Cuplurile se adresează la terapia de familie în dependență de conștiința lor, pregătirea lor și dorința de a cunoaște particularitățile comunicării și conviețuirii. După ce doi tineri provenind din familii diferite au o relație de mai mult timp și se căsătoresc, desigur că se pot ciocni de unele probleme. Consilierea sau terapia poate avea un scop anticipativ. Dar, terapia și consilierea se poate aplica și atunci când apare o problemă: fie de comunicare, fie de acordul de a naște un copil. Totul depinde de cât de bine sunt pregătiți tinerii pentru viața de familie. 

Terapia de familie nu este un termen străin pentru Republica Moldova. În ultimii ani, au mai plecat oamenii peste hotare, au văzut că în Europa se apelează la consiliere. La mine personal, familiile apelează foarte frecvent. Sunt ferm convinsă că trebuie să ajutăm familiile să devină de sinestătătoare. Învățăm familia despre ceva, îi schimbăm cogniția. Consilierea este un proces mai atent decât terapia, care, uneori, poate să aibă și un caracter directiv. Noi orientăm membrii familiei să ia deciziile proprii. În aceasta și constă chintesența consilierii. A consilia este mai important, pentru că adulții sunt orientați să ia decizii. 

Cel mai des, la consiliere apelează femeile, dar nici bărbații nu acceptă greu. Oamenii au încredere în persoanele cu mai multă experiență. 

Pentru o relație de cuplu armonioasă, zâmbiți mai frecvent, încercați-vă puterile pentru a vă face o autoanaliză sau introspecție: a vă privi cu ochi străini și a te pune în locul partenerului este foarte important. Următorul sfat este: învățați-vă a comunica, aveți răbdare, fiți toleranți și gândiți-vă la un lucru – viața trebuie trăită pentru ca să nu ne pară rău de ceea ce am făcut și să n-o trăim așa, de parcă scriem ceva pe maculator. Se poate întâmpla să nu avem timp ca să transcriem aceste lucruri. Fiecare începe de la sine: autoeducație, autoeducație și iarăși autoeducație”, a mărturisit Larisa Cuznețov.

Foto: UNIMEDIA

Distribuie articolul: