Țin minte, când eram mică, aveam un vecin în sat, care își făcea singur țigările. Punea tutunul la uscat, apoi, când era gata, îl mărunțea, avea niște ziare vechi puse deoparte și când îl frământa dorul de țigară, rupea o bucată din acele foi de gazetă și o netezea meticulos. Apoi turna tutunul și răsucea bucata de ziar, își trecea limba pe marginea gazetei, ca să o umezească și să se lipească de vălătuc. Scotea o cutie de chibrituri din buzunarul pantalonilor vechi, luă un pai și-i freca gămălia de marginea cutiei, ca și cum l-ar fi sacrificat. Chibritul, decapitat, luă foc, la fel și țigara, din care vecinul trăgea cu putere din tutunul iute-amărui. Clăbucii groși de fum expectorați aveau un miros care îți frigea nările, chiar dacă te aflai la câțiva metri.

Cu unghiile și cu degetele îngălbenite și cu aceleași mișcări sacadate, țigara se apropie de buze și se îndepărtează. Doar o tuse, aproape convulsivă, îl făcea să piardă din ritm. Toate astea le făcea cu un soi de scârbă, dar, în același timp, i se citea pe față dorința, instinctul, dependența.

La sfârșit, mucul ajungea pe pământ, îndesat cu vârful ciubotei sau a galoșului, iar apogeul ritualului era o flegmă, care era scuipată cu dispreț și care ajungea să se tăvălească lângă mucul strivit.

Alți oameni trag din țigară din plăcere și nu pentru că ar fi dependenți. O fac cu o eleganță aproape snoabă, de parcă numai ei ar avea parte de o asemenea plăcere pe această lume. Savurează fiecare miligram de nicotină și gudron cu ochii pe jumătate închiși, cu privirea încâlcită printre gene. Din când în când, ating cu limba cerul gurii, ca papilele să absoarbă fiecare picătură de amărăciune condensată.

Ei scutură scrumul cu nonșalanță, își țuguie ușor buzele și le umezesc, ca aroma țigării să se prindă mai bine.

Și unii, și alții nu pot trăi fără țigară, doar că fiecare fumează diferit.

Aceeași poveste e și cu sexul, este ca trasul din țigară, doar că unii oameni se savurează, iar alții doar se mozolesc.

Distribuie articolul: