Arunc punga de la magazin pe masă, răscolesc în ea È™i scot sticla de bere. Iau deschizătoarea din sertar È™i scot capacul, care sare ca un titirez pe masă. Cu repeziciune duc sticla la gură, iar spuma mi se prelinge de pe bărbie È™i se întinde până la cot. Șterg dâra de pe braÈ›ul meu È™i mai trag două înghiÈ›ituri. Zgomotul produs de gândurile mele obraznice sună ca È™i rapsodia ungară a lui Liszt – dur È™i îndrăzneÈ›. Merg la balcon È™i privesc blocul de vizavi. Apartamentele, ca niÈ™te cuÈ™ti la zoo, suprapuse, sunt niÈ™te ascunzători. Privesc prin geamuri È™i văd diferiÈ›i indivizi care umblă seminuzi prin casă sau o femeie care fumează la balconul ei, iar lângă ea, un dulău îÈ™i scoate botul afară ca să adulmece aerul, care tocmai a fost stins de ploaie.
Îmi place să mă uit noaptea peste ferestrele vecinilor mei din blocurile alăturate. Poate, într-un fel, le calc dreptul la intimitate, dar îmi place să văd cum este mobilată casa, să-i urmăresc ce fac, să analizez gesturile lor È™i să îmi imaginez cam ce viață duce fiecare.
Semiluna, care atârnă de cer, e ameninÈ›ată de niÈ™te nouri. Mai trag o înghiÈ›itură, apoi mă uit cu mirare la steaua roÈ™ie, în cinci colÈ›uri, de pe emblemă, care arată tare ciudat pe sticla asta verde. De fapt, eu urăsc berea, dar, astăzi, am vrut să simt acest gust amar pe papilele mele.
A întrebat dacă poate veni, am spus da. Acordurile muzicale continuă să-mi zgândăre, violent, neuronii.
Preludiul a început timid. Ne privim È™i suntem, oarecum, jenaÈ›i de situaÈ›ie, dar ambii suntem curioÈ™i cum e să fii cu cineva de care nu te simÈ›i atras? Încercăm să vorbim ca să destindem atmosfera, dar pare inutil, nici masajul nu ajută… È™i nici jocul lui încâlcit în pletele mele de culoarea nopÈ›ii. AÈ™a că trecem la un ritm mai vioi, dar, din lipsa dorinÈ›ei, mângâierile ne sunt stângace.
Interludiul a fost sec. Era firesc ca pe acest portativ să nu fie loc de săruturi. Flautul a intrat direct peste vioară. Notele ieÈ™eau forÈ›ate, unduindu-se în tempou de menuet È™i pentru că nu era pasiune, ambele instrumente au falsat.
Simfonia a È›inut până mi-am acoperit faÈ›a cu mâinile È™i am început să râd isteric. Acesta a fost cel mai dezastruos duet care mi s-a întâmplat.
Postludiul a intrat în forță. DiscuÈ›ia, în allegro, despre impotenÈ›a lui de a agăța pe cineva care îl joacă pe degete È™i incapacitatea mea de a face orice bărbat să mă vrea, a durat cam o oră.
E clar, această compoziÈ›ie muzicală mi-a arătat că eu nu o să pot fi nici o dată o prostituată È™i că am nevoie de instrumente muzicale nobile, un pian, de exemplu. Iar prin acest experiment ar părea că mă pedepsesc, pentru că mă încăpățânez să nu iubesc. De fapt, eu nu mă răzbun, doar îmi ofer o lecÈ›ie de viață…
Comentarii