Dacă vă era dor de cei şase amici din serialul „Friends”, îi puteţi revedea pe micile ecrane dar şi într-un viitor proiect.

„O idee de un miliard de dolari” – astfel consideră Jennifer Aniston că este inițiativa sa de a transforma serialul „Friends” într-un musical pe Broadway. Actrița în vârsta de 45 de ani este în discuții avansate de a transforma popularul sitcom într-un proiect muzical de care să se ocupe buna ei prietenă, Sheryl Crow, scrie Click.ro.

vanityfair.com

„Jen este complet îndrăgostită de aceasta idee. Împreună cu Sheryl Crow a creionat destul de puternic ideea acestui show cu muzică specifică anilor ’90 în care, desigur, să joace o echipă de actori care să reprezinte versiunea mai tânără a starurilor din Friends, care acum au în jur de 40 de ani”, a declarat un apropiat al actriței. „Creatorii sitcomului pot fi ignorați dacă Jen reușește să coopteze casa de producție”, a mai spus aceeași sursă.

Este pentru prima dată când Jennifer Aniston este de acord să readucă la viață celebrul sitcom, pentru că până acum actrița a fost vehement împotriva ideii de a fi realizat un film „Friends”.

Distribuie articolul: