Ar fi excepțional dacă organismul uman ar funcționa ca un soft conectat cu un led care ar începe să lumineze roșu atunci când cancerul pătrunde în corp. Din păcate, acest lucru e posibil doar în filmele science fiction, nu și în realitate. Dr. Daniela Iancu, specialist Oncoforte, a realizat o listă cu opt semne care îți indică faptul că ai putea suferi de cancer

1. Un nodul sub piele

Acesta este primul indiciu pe care corpul îl oferă în cazul cancerului mamar, la o autoexaminare prin palpare. Schimbările se produc în timp, așa că medicii recomandă o atenție sporită în cazul femeilor, care pot face acest test ridicând mâna și îndoind antebrațul spre spate, în timp ce cu mâna cealaltă palpează sânul.

2. Mâncărime pe piele

Cancerul, în forme de debut, este tratat de organism ca o infecție bacteriană cu care organismul nostru se luptă până când cedează. Leucocitele se ocupă de anihilarea micro-organismelor. Din acest motiv, fluxul sanguin crește în zona respectivă și chiar se poate încălzi sau își poate schimba culoarea, provocând mâncărimi.

3. Răni care se vindecă greu

Dacă ai la nivelul pielii o zgârietură sau o rană al cărei proces de vindecare durează prea mult, poate ar trebui să vezi un medic pentru că sunt șanse mari ca celulele tumorale să-ți fi invadat corpul. Pentru început, este recomandat un test de sânge.

4. Probleme la digestie sau pierderea poftei de mâncare

În cazul în care sistemul imunitar este slăbit, absorbția nutrienților este aproape zero, deci corpul nu se mai hrănește corespunzător. De asemenea, pofta de mâncare scade în cazul înmulțirii celulelor canceroase în organism.

5. Schimbări la nivelul intestinului gros

Prezența sângelui în materiile fecale este un semnal de alarmă pentru cancerul de colon și necesită investigație imediată.

6. Schimbări la nivelul urinei

Vezica urinară ar trebui să funcționeze în mod normal. Orice schimbare legată de consistență, miros, culoare, prezența unei spume sau chiar a sângelui sunt semne ce trebuie discutate în cabinetul unui doctor, pentru că pot anunța invadarea corpului cu celule canceroase.

7. Sângerarea în afara menstruației

Sângerarea în afara ciclului menstrual nu este tocmai un semn de sănătate. Orice secreție însoțită de sânge, fie că provine din uter sau din mamelon trebuie examinată atent.

8. Schimbarea vocii

Acesta este un prim semn în ceea ce privește instalarea cancerului de laringe. O scădere a intensității vocii reprezintă un semnal de alarmă ce ar trebui să te trimită la un control de specialitate. De asemenea, dacă apare o tuse ciudată care nu este provocată de o simplă răceală, va trebui să începi să faci investigații.

Corpul uman este un sistem viu care comunică foarte eficient cu mediul exterior, însă depinde de noi cât de bine înțelegem ce are să ne spună. Este greșit să tratăm după ureche unele boli, pentru că tratate necorespunzător se pot dezvolta în complicații. Așa cum în natură furtuna este anunțată de nori și tunete, așa funcționează și organismul uman, anunțând diferite afecțiuni apărute.

Sursa: Click.ro

Distribuie articolul: