În perioada 8-12 septembrie 2021 la Cahul va avea loc cea de-a șasea ediție a Festivalului de Film Documentar pentru Schimbare Socială Moldox, care de această dată va aduce în atenția publicului prin intermediul proiecțiilor documentare și discuțiilor publice – probleme actuale cu care ne confruntăm cauzate de fragilitatea sistemelor sociale, dar și efectele schimbărilor climatice asupra vieții de zi cu zi.

Ca de fiecare dată, Festivalul Moldox prezintă publicului moldovean filme documentare profunde cu impact social, rolul cărora este să ne deschidă noi orizonturi despre lumea în care trăim, să ne facă să conștientizăm că fenomenele sociale și problemele globale sunt mai aproape decât credem și ne vizează în mod direct.

8 Septembrie, Cahul, Ora 20.00

„Honeyland” un film de Ljubomir Stefanov, Tamara Kotevska (Macedonia de Nord, 2019, 85 min)

Filmul care va deschide această ediție este Honeyland, documentarul cu două nominalizări la Oscar ilustrează atitudinea iresponsabilă a oamenilor față de mediul înconjurător și lipsa unei viziuni pentru dezvoltare durabilă și în armonie cu natura. Hatidje este o femeie trecută de 50 de ani care adună miere de la albini sălbatice. Locuiește într-un sat părăsit unde a rămas doar ea și mama sa. Liniștea ei, însă, este tulburată de familia văcarului nomad Hüseyn Sam, care în curând ia o serie de decizii, ce ar putea distruge pentru totdeauna modul de viață al lui Hatidje.

9 Septembrie, Cahul, 18.30

„Lemn” un film de Monica Lăzurean-Gorgan, Michaela Kirst și Ebba Sinzinger (Austria, Germania, România, 2020, 97 min)

Tăierile ilegale de păduri sunt o afacere globală care valorează miliarde. Documentarul atrage atenția asupra epuizării resurselor naturale din cauza unei legislații deficitare în privința protejării pădurilor, precum și asupra impactului pe care defrișările masive le au asupra mediului.

10 Septembrie, 18.30, Cahul

„Colectiv” în regia lui Alexander Nanau (România, Luxemburg, 2020, 109 min)

Documentarul, nominalizat la premiile Oscar se concentrează pe relația dintre autorități și jurnaliști care urmăresc evenimentele primului an de la tragedia din clubul Colectiv și în cele din urmă descoperă o rețea de corupție din interiorul sistemului de asistență medicală din România, existentă până la cel mai înalt nivel. Proiecția va fi urmată de o sesiune de Q&A cu prezența lui Mihai Grecea, supraviețuitor Colectiv și colaborator artistic al filmului.

10 Septembrie, 21.00, Cahul

„Pântecele bestiei”, un film de Erika Cohn (Statele Unite ale Americii, 2020, 83 min)

Documentarul este o expunere puternică a încălcărilor drepturilor omului în închisorile pentru femei din California, în special dreptul la reproducere. O echipă de investigatori descoperă o serie de infracțiuni la nivel de stat – de la asistență medicală inadecvată la agresiuni sexuale și sterilizări prin constrângere, care vizează în principal femeile de culoare.

 11 Septembrie, 18.30, Cahul

„Orașul gloriei” un film de Dimitry Bogolyubov (Rusia, Cehia Germania, 2020, 83 min)

Documentarul introduce spectatorii în micul oraș provincial rusesc Yelnya, unde locuitorii acestuia sunt crescuți pentru a fi patrioți naționali cu pregătire militară. În pofida problemelor de ordin social și economic cu care se confruntă provincia, prioritate se acordă militarizării excesive a societății, începând de la grădiniță până la vârsta de pensionare. Proiecția filmului va fi urmată de o sesiune de întrebări și răspunsuri.

Totodată, Moldox va aduce în atenția publicului și filme documentare semnate de regizori autohtoni, dezvoltate în cadrul atelierului Inspiration de la Moldox Lab. Astfel, oaspeții vor putea urmări, în prezența echipei de realizare, filmul „Cioburi din culise” de tânăra regizoare Daniela Miron ce prezintă istoria de viață a balerinei Teatrului Național de Operă și Balet „Maria Bieșu” – Larisa Bașkatova. De asemenea, filmul de închidere al festivalului – documentarul „Eva noastră” de Ana Gurdiș descrie viaţa unei familii cu dizabilităţi din nordul Republicii Moldova care a dat viaţă unei fetiţe perfect sănătoase.

Alte titluri din selecția din acest an sunt: Aquarela de Viktor Kossakovsky care prezintă o călătorie cinematografică profundă cu detalii vizuale uluitoare despre puterea nestăvilită a apei; „9 zile în Raqqa” de Xavier de Lauzanne despre Leila Mustapha, o femeie de origine kurdă și siriană care ajunsă primară la doar 30 de ani își dorește să reconstruiască orașul și să instaureze democrația; „De ce mergem pe bicicletă” de Gertjan Hulster și Arne Gielen ce aruncă o privire mai atentă asupra efectelor ciclismului pentru oameni, comunități și orașe, prin prisma experienței olandeze; „Sulițe din toate părțile” de Christopher Walker este despre lupta dusă de tribul Waorani împotriva extragerilor de petrol din Amazonul ecuadorian; „Tărâmul fantomelor” de Simon Stadler prezintă călătoria spre lumea modernă a unui grup de indigeni din deșertul Kalahari; „Madam” de Stéphane Riethauser explorează dezvoltarea și transmiterea identității de gen într-un mediu patriarhal; „Lupii la hotar” de Martin Pav prezintă o reflecție despre relația cu mediul și cât de necesară este schimbarea mentalității și scurtmetrajul „Prietenul meu” de Marin Cumătrenco despre alegerea de a susține financiar, sau nu, un tânăr fotbalist din Togo.

Notează-ți în calendar: 8-12 Septembrie 2021, Cahul, Palatul de Cultură „Nicolae Botgros”.

Mai multe detalii despre filme și programul festivalului pot fi pe găsite pe aplicația mobilă Moldox Festival, care poate fi descărcată de pe site-ul nostru moldoxfestival.com, lansată din dorința de-a fi cât mai prietenoși mediului și de-a renunța, în limita posibilităților, la materialele printate.

În contextul situației actuale, activitățile din cadrul festivalului se vor desfășura, urmând toate măsurile de precauție pentru prevenirea răspândirii infecției SARS-CoV-2.

Organizatori: Asociația Obștească „Moldox”, în parteneriat cu „Svenska Filmstudion”. Cu suportul financiar din partea Swedish Institute, Primăria Cahul, Forumul Cultural Austriac, Centrul Cultural German AKZENTE și Institutul Goethe, Ambasada Germaniei, Ambasada Olandei, Friedrich Ebert Stiftung, Swiss Cooperation Fund, Centrul Național al Cinematografiei, Institutul Cultural Român și Startup City Cahul.

Partenerii media ai evenimentului: TVR Moldova, Unimedia portal de ştiri, Diez, Moldova.org, Ziua de Azi, Youth.md, Gazeta de Sud, Locals, Regional și Newsmaker.

Distribuie articolul: