Soarele se zgâiește la noi de după norii ce par a fi din vată de zahăr, ca și vata de zahăr ce a fost primul cadou pe care ți l-am făcut. Stăm întinși pe pătură, eu cu capul pe abdomenul tău, tu cu degetele printre firele de păr de lângă tâmplă. Amândoi cu ochii închiși contemplăm o lume doar a noastră. 

Eu îmi aduc aminte de săruturile tale dulci, iar tu îmi zâmbești de parcă aș desface un cadou de la tine, nerăbdătoare să-mi vezi reacția. Îți atingi cu dor locurile unde s-au plimbat degetele mele ca să mai simți odată gustul acelor momente. Ah, plinele momente când zburau hainele pe podea și singurele veșminte erau corpurile noastre, al meu pentru al tău, iar al tău pentru al meu, doar că mai degrabă al tău era ca o eșarfă, ușoară, cu o piele catifelată și cu un miros după care îmi pierd mințile.

Palma ta se oprește pe pieptul meu, iar inima mea, simțindu-ți proximitatea a început să bată mai tare. Ești un venin dulce care îmi cuprinde venele și mă lasă fără de puteri în fața ta. Însă cât n-ar fi de ciudat, în același timp mă simt plin de forță, gata să răstorn și cel mai sobru munte, toate în numele tău. Îți sărut mâinele strânse în palmele mele ca o promisiune că vei fi în siguranță în îmbrățișarea mea, iar tu îți lași capul pe pieptul meu, ca să rămâii acolo, iar de fiecare dată când îmi vei fi departe voi rămâne fără răsuflare.

Continuarea pe Altesecunde.wordpress.com

Distribuie articolul: