Te zgâiești la ea cu un zâmbet până la urechi. Un zâmbet involuntar care trădează tot entuziasmul tău de a o avea în viața ta. Ea este desertul zilelor și nopților tale, pe fonul căruia totul devine ușor și posibil, care te face să uiți de ieri și să nu-ți faci griji pentru mâine, ea este momentul în care trăiești. O clipă care se reinventează în diverse culori și gusturi, mirosuri ale amintirilor tale. Doar cu ea poți duce un dialog întreg prin zâmbete și să te trezești că râzi cu poftă, fără să poți formula un motiv care să prindă sens, dar în același timp este evident, la tine în suflet.

Te întreabă “Ce-i?” și îi răspunzi “Nimic”. Iar după o pauză nu te poți abține, “doar că ești frumoasă.”

– Încetează!
Replică la care vei râde din nou ca un tont, pentru că nu contează ce a spus, ești fericit până în tălpi să-i auzi glasul. Fie că te ceartă sau îți șoptește cuvinte dulci, vocea ei va fi vocea sufletului tău, fiecare dorință care se va naște începând de acum va avea timbrul ei, și chiar dacă lucrurile într-o zi nu vor mai merge, vei urî totul cu excepția glasului, pentru că nu-ți poți urî inima.

Apoi, maestru la subînțelesuri ce ești o întrebi din senin “Care-i cel mai mare vis al tău?”. Ea nu prinde legătura, dar nici nu trebuie, totul are un sens în capul tău. Dragostea asta ți-a luat mințile și ți le-a amestecat într-un blender cu amintiri frumoase, dor și cioburi de sticlă imprimate cu zâmbetul ei. E o întrebare care ascunde dincolo de litere motivul tău intrinsec. Vrei să o faci să înțeleagă cele două cuvinte fără să i le rostești.

Continuare pe Altesecunde.wordpress.com

Distribuie articolul: