Dacă l-aș întâlni vreodată i-aș spune, pur și simplu, că nu îl vreau. Pentru că atunci când cineva îmi place, ultimul lucru pe care îl aștept de la el e să fie perfect. Perfecțiunea mă irită. Nu suport bărbații care fac totul corect, care știu, în locul tău, ce e bine. Care te privesc suspect atunci când faci o gafă. Nu îmi plac bărbații calculați. Cei care calculează câți bani ai dat pe haine sau cosmetică, cei care calculează câte cuvinte spui pe minut. Da, mă enerevează că sunt atât de calculați, încât își calculează până și erecțiile.

Nu vreau să îmi deschizi ușa de la mașină în primele zile când ne-am cunoscut – pentru că nu acesta e obiceiul tău și o faci doar ca să creezi impresie bună. Asta e valabil și în cazul când mă ajuți să îmi îmbrac haina sau să-mi tragi fermoarul de la încălțăminte. Așadar, e clar – dacă nu îți stă în fire, nu trebuie să o faci.
Nu vreau să îmi aduci flori neapărat de ziua mea sau de opt martie. E atât de banal acest lucru, cum te-ai deosebi de ceilalți dacă te ții de șabloane și clișee? Poți să faci gestul fără un motiv special. Nu vreau trandafiri, orhidee sau alte flori nobile. Ador lăcrămioarele – adu-mi un coș și poți să îmi ceri orice.

Nu vreau să îmi spui că mă iubești în minutul doi de când ne-am cunoscut și apoi să o repeți din cinci în cinci minute de parcă aș avea amnezie. Pentru că mă întreb, ce naiba poți iubi la mine dacă nici măcar nu mă cunoști? Nu mă aștept ca un bărbat să mă iubească nici măcar după câteva luni de când ne cunoaștem, pentru că și mie îmi va lua destul de mult să mă îndrăgostesc de el.

Vreau să suporți mofturile mele, să te poți amuza când mă zăpăcesc. Vreau să nu îmi ții morală când fac gafe sau să îmi arăți din deget și să îmi spui că am greșit – de asta îmi dau seama și singură, pur și simplu ține-mă în brațe și taci. Vreau să mă duci în spate atunci când eu am chef, chiar dacă este multă lume în jur. Vreau, ca atunci când o să înveți să mă iubești, să nu mi-o spui, scrie-mi pe masă cu cireșe sau alte fructe pe care le ai în frigider. Să faci asta atunci când va trebuie să pleci devreme de acasă cu treburi și nu vei fi lângă mine când o să mă trezesc.

Nu îți voi cere să mă preferi pe mine unui meci de fotbal sau unei ieșiri cu băieții la bere. Parcă poate un bărbat să reziste tentației de a urmări cum o minge este fugărită pe teren sau poate rezista unei halbe senzuale de bere? Îți voi cere doar să mă îmbrățișezi când vii la două noaptea, chiar dacă miroși a transpirație și a alcool – fiindcă, bineînțeles, nu ai trecut pe la duș. Și am să te rog să ții minte pe unde ți-ai aruncat ciorapii, ca să nu îi caut mult prin casă, mi-i suficient că trebuie permanent să îmi amintesc pe unde mi-am lăsat pieptenele sau pensulele pentru machiaj.

Nu vreau să ne fie teamă să greșim, viața e atât de imperfectă, de ce noi ar trebui să fim perfecți? Asta nu înseamnă că trebuie să mă înșeli — și nu pentru că nu aș putea să iert. Nu sunt capabilă să-l mai doresc pe bărbatul despre care am certitudinea că s-a culcat cu altă femeie în perioada când făcea același lucru cu mine. E îngrozitor să îmi imaginez că în timp ce făceai dragoste cu o alta, îi spuneai aceleași lucruri pe care obișnuiai să mi le spui mie.

Dacă ne vom certa și nu ne vom vorbi, vreau ca tu să faci primul pas, chiar dacă eu sunt cea vinovată. Promit ca, uneori, să vin și eu cu împăcarea de mână. Nu vreau pur și simplu să fii soțul meu sau tatăl copiilor mei, vreau să-mi fii cel mai bun prieten.
Sper să nu întâlnesc niciodată un bărbat perfect – m-ar plictisi.