„Este prea grasă pentru a ocupa funcția de ministru al Sănătății Publice.” În jurul acestei afirmații s-a iscat, recent, un scandal cu privire la aflarea în funcție a Maggie De Block, în fruntea Ministerului Sănătății Publice al Belgei. Potrivit mirror.co.uk, revolta belgienilor a venit după ce în fruntea instituției a venit o ministră, greutatea căreia atinge peste 127 kilograme. 

Maggie De Block este dur criticată de către belgieni, iar, din cauza exteriorului său, oficiala a fost numită nu o singură dată drept „prea grasă” pentru a reprezenta un domeniu atât de relevant precum e Sănătatea Publică.

Totul ar fi pornit după ce la conducera instituției a venit o femeie, greutatea căreia ar fi fost incompatibilă cu una din prevederile strategice ale instituției pe care o conduce și anume – lupta cu obezitatea!

Criticii săi afirmă că „într-o țară în care obezitatea a devenit cu adevărat o problemă, un ministru obez nu reprezintă nici într-un caz cel mai bun exemplu pentru țară.”

Această părere, de altfel, a fost emisă nu doar de către cetățeni, ci și de către opoziția din stat. 

Politiciana de 52 de ani este extrem de populară în Belgia și ar fi avut toate șansele să acceadă la funcția de premier al statului. 

Maggie De Block este la curent cu învinuirile care îi sunt aduse, dar n-a declarat decât: „Nu sunt top-model, ci politician, de aceea trebuie să vedem ceea ce este în interior și să nu admirăm ambalajul”, declară ministra care a lucrat timp de 25 de ani în calitate de medic-terapeut.

De Block ocupă funcția de ministru începând cu data de 11 septembrie a acestui an, iar primul om care a pornit intriga în jurul exteriorului acesteia a fost jurnalistul american Tom van de Weghe, angajat la o televiziune belgiană.

În Belgia, aproape jumătate (47%) din populație suferă de obezitate.

Foto: lexpressguinee.comnieuwsblad.bedemorgen.be

Distribuie articolul: