Ești în căutarea unui apartament ideal? Îți dorești o locuință care să răspundă nevoilor tale de confort și siguranță? Da, este absolut firească dorința ta de a găsi apartamentul perfect și este normal să faci căutările de rigoare, dar e mai ușor atunci când primești sfaturile unor specialiști în domeniu. Iată de ce, în tandem cu echipa companiei Royal Town, în frunte cu Ruslan Rotaru, am decis să cumulăm pentru tine șase pași de care trebuie să ții cont în alegerea și achiziția unui apartament.


  • Alege atent locația

Avem câteodată tendința de a opta doar pentru aspectul estetic al unei locuințe sau pentru dotările sale ultratehnologizate, dar uităm de unul dintre elementele vitale ale acesteia: locația. Aceasta este vitală. Un apartament în inima orașului este o soluție pentru a reduce timpul în ambuteiaje, sau pentru a-ți îmbunătăți starea fizică prin promenade lungi, alergat regulat, sau înlocuirea unui interval de timp la volan cu mersul pe bicicletă. Totodată, trebuie să racordezi această necesitate și la conexiunea cu locul de muncă, școala, sau altă instituție pedagogică la care merg, eventual, copii tăi. În acest fel, vei ști exact cu ce linii de transport pot ajunge la destinație, cât timp le ia și cât de sigur este acest lucru. 

  • Alege infrastructura corectă

Oricât de tentant ar suna o ofertă imobiliară în inima unei păduri sau într-o suburbie, de mult ori aceasta este o veritabilă cutie a Pandorei. Te vei pomeni că trebuie zilnic să faci navetă în mai multe locuri, iar timpul petrecut la volan nu este neapărat unul productiv. Optează pentru un apartament în imediata apropiere a celor mai importante locații: o instituție sanitaro – medicală, unități educaționale și de agrement, un parc și, de ce nu, un punct comercial important. Vei economisi timp și energie, în cel mai eficient mod. 

  • Optează pentru un spațiu compartimentat rațional

Este normal să vrei mai mult spațiu, dar gândește-te cum îl vei folosi, de aceea optează pentru o compartimentare în care fiecare centimetru pătrat să poată fi exploatat corespunzător. În acest fel, îți vei asigura necesarul de spațiu, fără a plăti în plus pe odăi inutile. 

  • Nu uita de parcare

Poți să dai peste apartamentul de vis și să te pomenești că nu ai efectiv un loc de parcare. Sună trist, nu? Pentru a evita această situație, alege să îți iei un apartament într-un complex rezidențial, unde, de obicei, dezvoltatorii preconizează locuri de parcare terestre sau subterane pentru locatari. 

  • Apartament vechi sau nou?

Este încă o întrebare importantă, deoarece există încă cerere pe piață pentru apartamente în blocuri vechi. Adevărul este că alegerea acestora vine la pachet cu multe riscuri. De exemplu, va trebui să faci reparații curente mult mai frecvent, va trebui să schimbi elemente importante, precum centrala termică, ferestre sau uși. La polul opus, ai posibilitatea de a achiziționa un apartament nou, dotat corespunzător cu necesitățile tale.

  • Cu reparație inclusă sau fără

Deși este un criteriu adiacent, este important să ții cont de el, de exemplu pentru a-ți preconiza finanțele corect. Ai timp și energie să faci propria reparație, atunci poți alege varianta albă. Vrei să primești un produs finit de calitate? Atunci optează pentru un apartament cu reparație inclusă. 

Distribuie articolul: