Renumitul speaker și autor de cărți motivaționale Zig Ziglar prezintă 6 modalități prin care să facem față stresului de zi cu zi, în cartea sa „De la bine la excelent. Fă-ți viața mai frumoasă”. 

Autorul menționează că oamenii care duc o viață excelentă sunt oameni care au reușit să-și păstreze vie pasiunea. Dar pentru a reuși una ca asta, trebuie să fim conștienți de inamicii pasiunii, unul din ei e chiar stresul.

Nu te îngrijora prematur! Majoritatea oamenilor își fac atât de multe griji, încât nu se mai gândesc că problema, în sine, îi stresează și le inhibă pasiunile. E mult mai puțin stresant să ai răbdare decât să-ți faci griji. Atunci când constați că ești stresat, vezi care-i cauza. Ai să descoperi că grijile tale sunt, de cele mai multe ori, neîntemeiate. Așteaptă să afli toate datele problemei, și-ți va fi mai bine.

Rămâi în joc! Ridică-te după fiecare cădere. Dacă te redresezi și rămâi în joc, riscul de a fi stresat din cauza eșecurilor îndelungate este mai mic. Eșecul nu e dat de căderea în sine, ci de faptul de a nu te mai ridica după aceea. Căderile trebuie să fie de domeniul trecutului. Iar trecutul e mai puțin important. Cel care contează e prezentul și, dacă faci, încrezător, progrese, n-ai niciun motiv să fii stresat.

Pune accent pe integritate! E uimitor cât de puțin stresat ești când ești sincer. Fii integru, fii conștient de ceea ce nu trebuie să faci, axează-te pe ceea ce este corect și ia decizii în ton cu toate aceste lucruri. Vei avea o conștiință cât se poate de împăcată și vei trăi fără regrete.

Ferește-te de datorii! Nimeni nu poate avea o viață pasionantă, dacă e îngrijorat din cauza inspectorilor financiari și a sărăciei. Dacă nu vrei să fii stresat, nu face datorii. E posibil să-ți ia câteva luni sau ani până să reușești. Dar libertatea pe care ți-o oferă faptul de a nu avea datorii te va ajuta să-ți fructifici pasiunea într-o manieră despre care uitaseși că există.

Nu te teme! Privește spre viitor cu încredere, iar nu cu teamă. Când trăim cu teama în suflet, noi, oamenii, prin acțiuni și evenimente ce nu pot fi explicate, atragem, în mod necugetat, dezastrele. Pe de altă parte, dacă trăim cu credința în suflet, vom atrage lucrurile pozitive la care sperăm, pentru că, fără să ne dăm seama, ne străduim să le obținem.

Fii primul care râde de tine! Pentru că râsul reduce foarte mult nivelul stresului. Râsul nu costă nimic și nu se taxează. E un deschizător de drumuri. Dac-am reuși să râdem dimineața, zilele ne-ar fi mai senine. Când tu ești cel ce râde primul de tine, ceilalți nu prea mai au loc să se manifeste la fel.

Proclamat „regele necontestat al motivației”, Ziglar a fost cunoscut pentru seminarele sale, realizate în prezența a sute de oameni, pe arene grandioase. În calitate de autor, a scris 29 de cărţi motivaţionale, despre arta vânzărilor și motivație, dintre care 10 au fost incluse pe listele de titluri bestseller, fiind traduse în 36 de limbi.

 

Foto: blog.workfinder.ro

Distribuie articolul: