Peste douăzeci de brand-uri moldovenești de vin, au fost expuse la Praga cu ocazia celei de-a treia ediții a Sărbătorii Vinului Moldovenesc petrecut la Praga. Evenimentul a fost organizat de importatorii de vin din Cehia, împreună cu producătorii din Moldova, cu susținerea Ambasadei Republicii Moldova din capitala Cehă, desfășurându-se în ziua de 14 noiembrie. Oaspeții evenimentului au putut gusta din vinurile expuse, dar și să încheie contracte de import al acestuia, informează Moldova.org, precizând că în cadrul acestei sărbătorii, invitații au avut parte de un program festiv, care includea dansuri și cântece populare moldovenești, oferite de ansamblul moldovenesc “Codreanca” din Praga.

Potrivit aceleiași surse, pentru evenimentul dat nu a fost organizată o anumită selecție, au participat toți doritorii. Sărbătoarea Vinurilor Moldovenești la Praga se desfășoară începând cu anul 2010, cu suportul Ambasadei Moldovei din capitala Cehă.

Distribuie articolul: