Ascult inima sau creierul, atunci când iau o decizie? Cum mă descurc cu regretele pe care le am și pentru ce optez, atunci când mă aflu la o „răscruce de drumuri”: trecut sau viitor? Cel puțin una din aceste întrebări le-a frământat pe cele circa 300 de femei care au participat, ieri seară, la workshopul de suflet al Sandei Filat și Angelei Stafii: „Cum facem alegerile în viață”, organizat de „Women’s Summit Moldova”. Dacă sunteți în căutarea dezlegării acestui subiect dificil, trebuie să vedeți ce dezvăluie aceste femei minunate despre destin, alegere și prețul cu care ne plătim fericirea.  

Sanda Filat a fost prima vorbitoare a serii de ieri și a specificat din start: „Dacă ați ales cu inima, iar rațiunea nu se împotrivește, înseamnă că ați făcut o alegere armonioasă!” Având la activ propriile experiențe prin care i-a fost dat să treacă, Sanda Filat a reușit să dărâme îndoiala celor aproape 300 de femei care asistau în sală, declarând: „Atunci când stăm în fața unei decizii și privim spre trecut și viitor, trebuie să înțelegem că dezvoltare și creștere nu există decât în viitor!”

Viața ne impune să alegem întotdeauna, pentru că altfel am trăi o vină existențială și un sentiment profund de trădare de sine. Sanda Filat a mărturisit, optimistă, că oricând putem învăța să facem alegeri corecte, pentru că viața este compusă mereu din etape noi:

„Nu o singură dată am fost în poziția de jertfă, pentru că nu am vrut să plătesc un preț. Am înțeles, însă, după aceasta, că nu mai pot să cobor, să fiu în această poziție de victimă și să trăiesc o vină existențială. Femeia este cea care nu poate fi doborâtă: ea găsește forțe, trece prin criză și urcă mereu o treaptă nouă”, a mărturisit Sanda Filat.

O tehnică foarte specială, pe care a dezvăluit-o Sanda Filat, ține de cum trebuie să ne pregătim, atunci când ne aflăm în fața unei decizii importante. Vorbim despre tehnica palmelor lipite în fața corpului (poziția ocupată la rugăciune) – modalitate prin care organismul se echilibrează.

Întrebată fiind, de către una dintre participante, dacă a avut regrete, după ce a făcut alegeri în viață, Sanda Filat a dezvăluit: „E firesc să ne îndoim, după ce luăm o decizie. Eu aveam regrete doar atunci când am ocupat poziția de jetfă. Acum, nu mai am niciun regret: nu am îndoieli, pentru că nu trebuie să mai aleg nimic! Atunci când luăm o decizie importantă, trebuie să fim deschise și sigure pe noi. A trebuit să plătesc un preț, pentru ca cei doi copii ai mei să învețe acum la o școală internațională, care se numește internat. Poate că pierd contactul cu mine pentru o perioadă, însă asta îi face mai independenți și mai siguri. Când câștigăm ceva, pierdem altceva. Așa e viața.”

Atunci când vă aflați în criză, a mai adăugat Sanda Filat, trebuie să nu pierdeți prima oportunitate care vă apare în cale: „E important să continuăm să mergem. Nu știm de unde pot apărea lucrurile.”

Despre cum ne împăcăm cu ceea ce a fost deja în trecut, a dezvăluit, însă, Angela Stafii, care a declarat că în medie, viața noastră este alcătuită din 2.366.820.000 de secunde și cel puțin una din cinci decizii pe care le luăm în viață, se transformă în regrete. 

Regretul omoară copilul din noi, însă numai acesta permite fericii să se întâmple. Regretele noastre taie în bucăți fericirea și apar mereu, atunci când vrem să avem dreptate și ne luptăm cu disonanța dintre realitate și ceea ce avem în cap. Când luăm o decizie, în minte trebuie să avem liniște și nu povești ale gândirii”, a mărturisit Angela Stafii. 

Printr-un exercițiu practic desfășurat cu toate participantele, specialista în NLP a subliniat din nou că regretele apar atunci când mintea noastră impune prea multe povești.

Atunci când vrei să decizi, ascultă inima și vezi dacă răspunde DA sau NU. Mintea vorbește în cuvinte multe. Când ai inima deschisă, nimeni nu ți-o poate răni. Mintea generează frică, regret și suferință. Opriți-vă povestea din minte și veți reuși!”, a mai dezvăluit Angela Stafii. 

Pe final de discurs, practiciana în consiliere filozofică a recomandat tuturor femeilor să citească „Lapte negru”, de Elif Shafak!

Foto: Women’s Summit Moldova