La începutul lunii septembrie, vă împărtășeam o noutate care ne-a bucurat: Sanda Filat mărturisea că intenționează să se implice în premieră într-un proiect televizat, în care avea să prezinte lumii oameni binecunoscuți, dar altfel decât îi știam până la emisiunile sale. Până la final de 2014, a reușit să prezinte 14 emisiuni cu 14 invitați de excepție, iar mireasma de ceai cu lămâie și întrebările tacticoase au ajutat-o să obțină exact răspunsurile pe care le aștepta! Nu, proiectul nu se încheie aici. În 2015, Sanda Filat promite să vină cu o serie de noi emisiuni televizate. Retrospectiva emisiunii de duminică seară o vedeți mai jos.

„Dragi prieteni, La Mulți Ani! Vă doresc un An Nou minunat și vă aștept și în acest an în Lumea Sandei, unde voi aduce în continuare oameni cât mai interesanți, oameni care sper să vă inspire și să vă facă serile de duminică mai plăcute. Au fost 14 ediții în care mi-a facut plăcere să descopăr oameni interesanți, să-i cunoaștem împreună mai bine, poate altfel decât îi știam înainte. Mi-a făcut plăcere să vă cunosc pe Dvs, telespectatorii emisiunii, cei care mi-ați scris și cu care am avut o comunicare foarte plăcută și utilă. Vă mulțumesc pentru aprecieri, dar și pentru anumite recomandări sau idei, unele mi-au fost de ajutor în dezvoltarea emisiunii și vă sunt recunoscătoare pentru asta”, mărturisea Sanda Filat, la început de an nou. 

Vă prezentăm, mai jos, retrospectiva prezentată în emisiunea dedicată tuturor celor 14 invitați ai Sandei Filat, pe care a avut onoarea să-i intervieveze în 2014.

Constantin Cheianu: „Mereu m-au deranjat tot felul de lucruri care altora păreau normale pentu moldoveni. Pe mine mereu m-a deranjat asta. Poate uneori întrec măsura, la fel ca un copil care vrea să transmită un mesaj și nu e ascultat, apoi strică tot.

Mi se părea că știu totul despre relația cu femeile, ca la un moment dat să am o experiență (cu vreo 15 ani în urmă) cu o femeie care a răsturnat tot ce știam despre mine. Cu un asemenea gen de femei, știam că pot avea doar o aventură de câteva întâlniri și totul se epuizează, pentru că era vorba despre o persoană care mă atrăgea erotic și aproape în niciun fel moral și spiritual – experiențe de care am mai avut. Știam că asta se consumă repede. La un moment dat, m-am simțit pur și simplu înlănțuit de persoana care mi se părea banală. M-am confruntat exact cu situația din „Patul lui Procust”, al lui Camil Petrescu: cu acel poet îndrăgostit îndrăgostit de-o chioambă, de-o depravată cum am zice noi. Deci, Cheianu cel pe care îl știam eu ar fi trebuit foarte ușor să scape. La un moment dat, m-am simțit atât de dependent, încât ea mă manipula cum voia ea – o chioambă. Am luptat câțiva ani, făceam tot ce puteam, ca s-o provoc să mă dezamăgească, să-mi facă rău, să mă înșele. Mi-au trebuit câțiva ani ca să scap de asta. Numai timpul a făcut să mă regăsesc. Au trecut vreo doi ani ca să mă tratez. Până la asta, nu credeam.”

Ion Sturza: „Există un Sturza virtual, un fenomen în opinia publică, care nu sunt eu, care mă întristează. De acesta s-au agățat brutal o parte din moldoveni, dar este o iluzie. Am avut prea multe schimbări legate de emoții, dar trebuie să ne gândim la lucruri fudamentale. Primesc foarte multe mesaje de la oameni: sunt mii și mii, unele – extrem de emoționale și personale. Orice loc unde mă aflu eu este un element de decor. Ceea ce contează pentru mine este Republica Moldova.

N-aș spune că am sacrificat unele lucruri. Ceea ce pentru unii sunt valori, pentru mine nu sunt. Pentru mine, valoare e munca. Mă strădui să nu am timp liber, e foarte stresant pentru mine. Sacrificiile sunt relative. Dacă ajungi în situația de a sacrifica, e o problemă. Cu timpul, m-am învățat să fiu tolerant față de oamenil. Nu există oameni răi și buni, există oameni diferiți. Toleranța e un fenomen care trebuie implantat la moldoveni.”

Natalia Morari: „Nu știu de ce lumea mă asociază mereu cu femeia-foc sau femeia-jăratic. Sunt o femeie obișnuită, care plânge, suferă, nu e mulțumită des de ceea ce face. Nu știu de ce lumea crede că sunt ca un om-tanc! Lupt cu mine însămi, nu sunt mulțumită foarte des de mine. Rar îmi pot aminti când sunt mulțumită de mine, mi se pare că pot face mai mult decât fac. Durere îți provoacă oamenii de la care ai așteptări dar care te mint; durerea personală poate fi provocată doar de către oamenii apropiați, de care îți pasă. Dureri globale: mă doare cum suntem prostiți de politicieni, felul în care decurg lucrurile în țară. Când cineva îmi provoacă durere, mă bag în pat, mă acopăr cu plapuma, stau o săptămână, apoi ies și zâmbesc.

Eu am fost căsătorită și am purtat inelul fix o zi. Am fost în rochie neagră, iar soțul – în blugi. Uneori, mă gândesc că vreau rochie albă de mireasă, dar de fiecare dată când merg la nunți și văd sărmanele mirese, mă întreb despre cui îi trebuie asta. Vreau să fiu fericită. Dacă asta depinde de rochia albă de mireasă, așa să fie. Important e să fiu fericită, nu sunt obsedată de căsătorii. Uneori îmi doresc și eu aceste lucruri, dar îmi dau seama că știu prea multe cazuri în care fetele au trecut prin toate astea, dar n-au avut parte de fericire.”

Monica Babuc: „În viața mea,  am fost ferită de închinarea în fața cuiva, nu pot să zic că am avut o persoană care să-mi fi servit ca și idol, deși pe multe le-am admirat pentru calitățile lor. M-au inspirat oamenii care au știut să urmeze un crez. Oamenii își dau seama în perioada adolescenței că au un crez. Cel care și-l urmează, având sau neavând bani, sunt cei care determină istoria.

Femeile, în politică, sunt diferite, la fel ca și bărbații. Nimic omenesc nu le e străin. Unele sunt admirabile, altele – mai puțin. În spatele lor, stă activitatea de soții, mame și gospodine. Foarte multe femei se descurcă cu brio în fața acestei provocări.”

Constantin Haret, actor: „Intrând într-un rol, îți asumi acea carmă. Trebuie să porți mereu modelul personajelor în fața ta. Trebuie să existe momentul jocului, care să lase impresia că tu percepi acel personaj. Foarte des, fanii care iubesc ceea ce facem, se îndrăgostesc de personaj și nu de actor. Ironia sorții e că suntem foarte rar noi înșine…”

Pavel Zingan: „Ni se părea că în familia noastră nu se poate întâmpla nimic rău. Atunci când Alla și-a revenit, se afla într-o stare dificilă, dar care încă ne lăsa speranțe…”

Marius Lazurcă: „Cel mai greu e să ai un singur copil. Primul copil este, în general, greu de crescut, îl cresc părinți fără experiență, dar el nu-și pierde niciodată avantajul primogeniturii. După primul copil, există un prag. Un alt prag există între copilul III și IV. E o dinamică de grup, care îți scapă controlului. Ei formează o comunitate autonomă în raport cu administrația părinților. Dacă îți iei inima în dinți și treci de la III, la IV, înțelegi că lucrurile sunt simple, e pragul dintre mulți și indiferent câți. N-am luat niciun fel de decizie alta decât să avem o familie normală, bună.

Pe om, fericit îl face celălalt om. Altfel, viața noastră nu are conținut. Noi înșine ne suntem insuficienți. Adam are nevoie de Eva și Eva de Adam. Noi înșine nu avem resurse pentru a fi fericiți de unii singuri. Celălalt, prin experiență, e însuși Dumnezeu.”

Vasile Botnaru: „Prima dată ne-am certat capital în ziua logodnei. Niște prieteni de-ai mei s-au apucat să-i facă lecții ca să aibă grijă de mine. Ea a zis: „luați-l dracului pe Botnaru vostru și a aruncat inelul”. Am avut o noapte întreagă de discuții, dar urma să-i aparțin Ei mai mult ei decât găștii.

Bărbații, în general, sunt mult mai ambițioși decât femeile. Când le pedepseam pe fetele mele, era greu de suportat. Țineam mai mult timp supărarea în mine, ca ele să conștientizeze. Bărbații își pot impune supărarea pentru toată viața. Am impresia că spațiul nostru produce genul dat de relații. Dacă trăiești cu senzația că altul e de vină, tot pentru tine este nociv. E un calvar nonstop. E mult mai ușor să vezi mai întâi ce ai tu de făcut.”

Natalia Barbu: „Sunt protejată de cei doi băieți din viața mea. Dumnezeu mi-a dat de toate în 2011. Între mine și soț există o diferență de 26 de ani, dar nu trebuie să mă îndreptățesc în fața nimănui. Iubirea nu are culoare, miros, vârstă. Oamenii cu prejudecăți judecă după propria educație, cultură. Un om integru nu poate avea prejudecăți. Să vadă fiecare cum vrea.”

Silvia Radu: „Trecuseră 16 ani și am decis, cu soțul, să avem al doilea copil. Era complicat și la serviciu, iar eu decisesem că a venit timpul să mai am un copil. Eram cu gândul la faptul că voi avea concediu de maternitate și mă voi dedica doar familiei. Când m-au anunțat că voi fi noul director al companiei, colegii din Spania nu știau că sunt gravidă.

Evoluția mea la întreprindere a fost ca la carte. Posibil, pentru că am fost de la început în companie și cunoșteam toate măruntaiele, i-am făcut pe colegi încrezători să ia această decizie.”

Petru Lucinschi: „Noi am trezit mereu impresia provincialismului, pentru că am fost mereu la marginea imperiilor. Nănășismul, cumătrismul, dacă sunt la nivel de trai, sunt bune. Dacă acestea se transferă în sfera statului, se transformă în ce nu trebuie. În Tadjikistan era același lucru. Nu mai depășim corupția dacă nu rezolvăm aceste probleme.”

 

Mihaela Strâmbeanu: „Nu conștientizăm că trăim într-o țară de Rai. Eu nu schimb pe nimic viața mea. Țara noastră e una aleasă de Cel de Sus. Și oamenii noștri sunt aleși, doar că au nevoie de un pic de curaj ca să nu se mai plângă. Trebuie să ne îngrijim sufletul și apoi averea. Iubirea? Nu am inventat-o eu, dar sigur o simt. Toată lumea trebuie să creadă în acest miracol, pentru că ne vom salva doar prin iubirea aproapelui, a celui drag și a Lui Dumnezeu”, a mărturisit Mihaela Strâmbeanu, în interviul pentru „Lumea Sandei”.”

Pavel Borșevschi: „Oamenii să fugă de preoții care fac minuni. Toți au același dar de la Dumnezeu. Minunile le fac nu preoții, ci Dumnezeu. Minunea este puterea firii. Minune e faptul că ne trezim dimineața. În taina sfântului Botez, îl luăm pe Hristos. Cea mai mare minune e abandonată din cauza că cineva a găsit icoane care fac minuni. Icoanele nu fac minuni. Sunt chipuri ale sfinților pe care le cinstim ca pe părinți.”

Nata Albot: „Relația cu omul apropiat clachează când un copil își pierde viața. Oamenii își adună frustrările și le transformă într-un bulgăre de zăpadă. Oamenii ajung să-și piardă căsnicia, deși ar fi putut să aducă pe lume și alți copii.

O femeie care și-a pierdut copilul e una vicioasă din punct de vedere al energiei, nu mai e dăruitoare. Cei din jur simt insuficiența de energie. Femeia trebuie trezită, „scuturată” și întrebată dacă vrea să rămână blocată în durere sau să fie fericită. Cred că viața trebuie să meargă mai departe. Deseori, suferim doar ca să arătăm că ne-a păsat cu adevărat. Nu trece o zi fără ca să nu mă gândesc la Bogdan. M-am „scuturat” eu singură pe mine. N-am avut altă soluție. De dragul fetelor mele am făcut acest lucru.”

Foto: Captură Video Privesc.Eu

Distribuie articolul: