Cum să menținem igiena stării noastre psihice, așa că tot ce se întâmplă, în special negativ, să nu ne afecteze și după?! Este întrebarea care o frământă și pe psihoterapeutul Sanda Diviricean, tratând pe larg subiectul într-un material pe Sanda.life.

„De mici suntem încurajați de către părinți, medici, învățători să ne stabilim niște tabieturi de îngrijire a corpului. Iată câteva dintre ele:  să facem baie zilnic, să ne spălăm de două ori pe zi pe dinți, să ne spălăm pe mâini etc. Toate acestea ne intră în obișnuință și devin în scurt timp rutină. Și atunci când ne rănim, știm cum să ne dezinfectăm și să ne bandajăm rana ca să treacă mai repede.

Altfel stau lucrurile cu igiena emoțională. Cine și cum ne învață să ne îngrijim emoțiile care să ne asigure și o sănătate mentală? Se pare că nimeni. Pentru a ne îngriji corpul consumăm minimum o oră pe zi, dar pentru a ne îngriji emoțiile cât timp consumăm? Se pare că deloc sau foarte puțin. Deși este cunoscut faptul că suferim mult mai des de afecțiuni psihologice decât de cele fizice, nu le acordăm importanță. Deși știm că respingerea, singurătatea sau abandonul lasă urme adânci în conștiința și în sufletele oamenilor, știm că sunt tehnici terapeutice de tratare a acestor stări, nu avem obișnuința de a ne folosi de ele. Și pentru că nu o facem sau nu o facem la timp, aceste afecțiuni ne influențează uneori în mod dramatic viața.

emotii

Trebuie să învățăm să ne tratăm rănile emoționale imediat ce le identificăm, să nu trăim cu durere, să oprim “sângerarea” emoțională, altfel vom arăta ca un om care merge cu o tăietură deschisă pe stradă fără s-o dezinfecteze și s-o bandajeze, fără să-i pese de el și de alții. Igienă emoțională înseamnă să-ți asiguri o protecție psihologică ție însuți și oamenilor din jurul tău. Asta înseamnă să-ți întărești în fiecare zi încrederea în sine, pentru ca atunci când suferi un eșec, când ești respins sau trăiești o frustrare, acestea să nu te poată dezechilibra în așa fel încât să te scoată de pe traseul tău. Să poți rezista acestor emoții negative prin obișnuința de a gândi și trăi pozitiv. Gândirea pozitivă și concentrarea pe lucruri creative, care ne fac plăcere, pot contribui enorm la sănătatea noastră psihică.”

Continuarea materialului pe Sanda.life

Distribuie articolul: