Dacă v-ați săturat de sucurile la cutie (și aveți motive suficiente, după cum am văzut), Tamara Șchiopu, specialistă în nutriție, ne împărtășește din experiența sa britanică în materie de rețete echilibrate și sănătoase. Mai jos găsiți câteva idei pentru sucuri și smoothies, care pot fi preparate în condiții de casă. Apropo de smoothies, nu am găsit nicio traducere acceptabilă, dar în general este o băutură consistentă din fructe, cu sau fără adaosuri. Pentru sucuri aveți nevoie de un storcător de suc, iar pentru smoothie puteți folosi un blender obișnuit sau chiar un mixer sau un robot de bucătărie.

De fapt, smoothie sunt mai avantajoase din punct de vedere nutritiv. Aceasta, pentru că spre deosebire de sucuri, conțin miezul fructelor și fibre vegetale (ambele sunt înlăturate la storcătoare). Aceste elemente vor încetini digestia sucului, astfel încât energia va fi eliberată mai lent și repartizată mai uniform de-a lungul zilei, iar stomacul se va simți mai plin.

Pentru început, gustul sucurilor de casă poate părea neobișnuit, mai ales dacă sunt amestecate cu legume, ca să micșorăm proporția de glucide (zahăr). De asta, e bine să începem cu anumite rețete mai simple, ca să atragem toată familia în această „aventură gastronomică”.

Nu uitați că toate sucuruile/smoothie pot fi diluate cu apă, după gust. Iar pentru copii este obligatoriu să le diluăm în proportie de 2:1 (2 părți suc, 1 parte apă).
Serviți sucurile și smoothies în pahare înalte, cu un pai sau chiar cu două, pentru efect suplimentar.

Saptamâna introductivă (rețetele sunt pentru 2 porții)

Luni: Sucul „Sweet C” – 3 mere, 2 guava (poate fi înlocuită cu 400 g ananas sau căpșune)
Marți: Sucul „Pink Pear” – 2 pere, 1 mână de căpșune (congelate), 1 mână de zmeură (congelată)
Miercuri: Sucul „Gently Raspberry” – un pumn de zmeură (congelată), 2 pere, o jumătate de castravete
Joi: Sucul „Pineapple Basic” – o jumătate de ananas, 1 măr, 3 morcovi, 1 tulpină de țelină verde
Vineri: Sucul „Orange Carrot” – 4 morcovi, 1 portocală
Sâmbătă: Sucul „Easy Morning” – 3 morcovi, 1 mar, o jumătate de portocală, 1 tulpină de țelină verde, 1 cm de rădăcină de ghimbir
Duminică: Sucul „Apple Cleanser” – 2 mere, 2 frunze de varză, 1 tulpină de țelină verde, o jumătate de castravete, o jumătate de sfeclă roșie

Merele pentru suc se aleg din cele verzi și mai acre la gust, ele conțin mai mult suc decât cele roșii și galbene.

De asemenea, anumite rețete de sucuri și smoothie sunt recomandate pentru diferite probleme de sănătate.
De exemplu, pentru a preveni constipația, se recomandă:
Sucul elementar de măr – 3 mere, 2 morcovi
Sucul „Beetles” – 2 sfecle roșii, 2 mere, 3 cozi verzi de țelină
Smoothie de banane – 2 banane, 10 prune uscate rehidratate și fără sâmbure, jumătate de linguriță de esență de vanilie, 150 ml suc de mere
Smoothie de zarzăre – 8 zarzăre uscate și rehidratate, 5 prune uscate rehidratate, 5 linguri de iaurt natural, 120 ml de suc de prune. Zarzărele și prunele pot fi înlocuite cu orice alte fructe uscate. Pentru rehidratare, fructele uscate se țin în apă peste noapte.

Pentru energie și imunitate:
„Ananas citric” – o jumătate de ananas curățat, 2 portocale, sucul unei lamâi stoarse, 90 ml de suc de portocale.
Pentru energie și digestie:
„Mere la pătrat” – o jumătate de ananas, 2 mere, 120 ml de suc de mere (se folosesc mere mai dulci).

Mai jos găsiți și alte idei de smoothie bune de preparat în condiții de casă:
„Pink Banana” – 2 banane, 8 căpșune mari, 150 ml de suc de mere (o băutură excelentă pentru energie)
„Green Banana” – 2 banane, 2 kiwi, un pumn de bobițe de poamă, fără semințe, 150 ml de suc de mere. O sursă excelentă de energie și vitamina C.
„Banana Sharp” – 2 banane, 1 grepfrut, 120 ml de suc de portocale, sucul unei lămâi stoarse. Excelent pentru energie și sporirea imunității.
„Banana neagră” – 2 banane, 2 linguri mari de coacăză neagră, 150 ml de suc de mere (puteți folosi coacăză congelată sau conservată în suc propriu)
„Nectar de banane” – 2 banane, 2 zarzăre, 150 ml suc de mere

Smoothies-cremă se prepară prin adăugarea iaurtului natural, fără zahăr și fără esențe de fructe. La rețetele de mai sus adăugați 75 ml de iaurt și veți obține o băutură plăcută, de consistența smântânei subțiri, încărcată cu vitamine, calciu și alte minerale.

Sursa de rețete: The Big Book of Juices and Smoothies; 365 Natural Blends de Natalie Savona, Duncan Baird Publishers, London, 2003

Distribuie articolul: