Te-ai întrebat vreodată de ce lucrurile nu se petrec așa? De ce pentru unii e mumă și pentru unii ciumă? Avem noi totuși control asupra vieții? Și dacă da, atunci de ce nu avem ce ne dorim? Ce ne împiedică? Sunt multe cărți care ne oferă răspunsul. Chiar mai multe răspunsuri. Potrivit lor, cu noi toți care le citim ar trebui să devenim cele mai de succes persoane. Și dacă sunt atâtea căi spre succes, atât de detaliat descrise și împărțite în cărți, atunci de ce mulți dintre cei care le citesc nu zbat în neputință?

Dar de unde provine programarea negativă? În mare parte din discursurile pe care ni le-au ținut părinții. Din încurajările și dojenirile lor. Vocea pe care copiii o aud în minte este adesea vocea părinților din copilărie. Amintiți-vă de câte ori în viață (mai ales în copilărie) v-au spus părinții că puteți face ceva. Și de câte ori v-au spus că nu puteți face ceva? De mult mai multe ori ni s-au spus : “nu-uri” decât „da-uri”. Partea ciudată este că această programare negativă venită de la părinți și apropiați nu a fost cu intenții rele. Dimpotrivă, cu scop de a ne proteja adesea.

 

Reprogramarea
Reprogramarea mentală cu o nouă imagine, una de succes – aceasta ar fi soluția schimbării. Nimic din toate filosofiile de succes, gen “cum să faci mai mulți bani”, “cum să fii fericit”, “cum să ai relații mai bune cu partenerul”, “cum să îți găsești un partener”, deci nimic nu funcționează până când nu faci schimbarea în interior, pentru a schimba și exteriorul. Pentru că ceea ce ai, sau mai bine zis, ceea ce nu ai sunt o consecință a ceea ce ai scris în mintea ta. 

Ce ne spune literatura motivațională de specialitate:
1. Crezi în tine
2. Setează-ți prioritățile
3. Fii responsabil pentru ceea ce faci
4. Creează-ți viitorul
5. Concentrează-te pe ceea ce îți dorești
6. Învață să vizualizezi rezultatul acțiunilor tale
7. Nu lăsa pe nimeni să te controleze
8. Fii creativ
9. Gândește la scară mare
10. Controlează-ți stresul
11. Fii agresiv, dar asertiv
12. Gândește pozitiv
13. Banii sunt buni și vor veni spre tine
14. Fii puternic, dar arată afecțiune celor din jur

  

 

Toate aceste și multe altele au fost incluse în tone de materiale și nu maculatură, ci cărți vândute și citite de mulți oameni. Calea spre succes pornește, însă de la tine. Pentru că totul pornește din minte. În ambele cazuri, de la programare, adică de la setul de direcțiuni, reguli și comenzi înregistrate de la vârstă zero până în momentul actual care ne dictează propria atitudine și comportamentul.

Pentru început este mai greu să îți dai seamă de negativitatea propriului discurs interior, dar fii atent la apropiați în ce fel vorbesc despre ei și despre ce li se întâmplă. Vei vedea cât de des se discreditează, se critică, se acuza și sunt nemulțumiți de ceea ce au făcut. Fii atent apoi și la tine: de câte ori pe zi îți lauzi reușitele (fie ele cât de mici) și de câte ori îți critici greșelile (fie ele cât de mici). Majoritatea lucrurilor pe care le spui despre tine le repeți de multe ori și ele devin astfel credințe care îți ghidează viață.

Cine ajută nemijlocit la crearea programelor: în primul rând părinții, adică acei oameni în cuvântul cărora avem cea mai mare încredere. Chiar și cei mai iubitori părinți au zis copiilor lor “nu ești suficient de atent”, “niciodată nu te încadrezi în timp” sau câte și mai câte afirmații, fără să se gândească vreo clipă că astfel contribuie la programarea negativă a copilului lor. Ei s-au considerat constructivi. Și, la rândul lor au perpetuat felul în care au fost și ei tratați de părinții lor.

Haideți să rupem cercul. Noi putem ajunge să înțelegem că ceea ce se petrece în interior se va materializa afară. Subconștientul este acea mașină care nu doarme niciodată. El are grijă mereu să transmită mesajele către lumea exterioară astfel încât să îndeplinească ceea ce ți-ai propus: dacă îți faci griji că nu ai bani de ajuns, asta se va întâmpla sau cel puțin așa vei simți tu. Nu contează cum e realitatea, contează cum o interpretezi tu.

Selecție: Autoeducare.ro 

Distribuie articolul: