Dacă deschizi profilul de Facebook cel puţin o dată pe zi este evident că viaţa ta personală va fi afectată într-o oarecare măsură de social media. Noi îţi recomandăm cinci reguli, pe care dacă le respecţi, viaţa ta amoroasă nu va avea de suferit.

Evită schimbarea prematură a statutului de relaţie

Ai ieşit la o întâlnire cu un tip, v-aţi ţinut de mână şi apoi, cum ai ajuns acasă, ţi-ai schimbat statutul în ”engaged”? Cred şi eu că nici nu te-a mai sunat apoi. Fii rezervată la începutul relaţiilor, altfel rişti să pici în derizoriu dacă, după o săptămână de ”relaţie”, vă despărţiţi.

Nu îi mai verifica pe foştii voştri pe Facebook

Nu te mai compara cu fostele iubitului tău. Acum voi doi sunteţi un cuplu şi dacă totul merge bine între voi, nu are rost să scormoneşti trecutul. Şi nu mai verifica activitatea fostului tău. Trăieşte în prezent!

Nu posta ”la supărare”

Vei regreta, cu siguranţă, mai târziu. Deşi există opţiunea de a şterge postările de pe wall, nu poţi să le ştergi şi din mintea celor care le-au văzut. Tu ce părere ai avea dacă o amică îşi jigneşte iubitul pe Facebook şi apoi se declară, la o zi distanţă, cea mai îndrăgostită şi fericită femeie?

Nu te împrieteni cu oricine.

Deseori apar certuri în cupluri din cauza social media. Cine este „X” şi de ce ţi-a comentat la poză? De ce i-ai dat like lui „Y”? Iar tu nici nu îi cunoşti pe respectivii. Nu accepta să te „împrieteneşti” cu persoane cu care nu ai nimic în comun, pentru a evita astfel de situaţii în cuplu.

Fii lăudăroasă

Un studiu a demonstrat că persoanele care postează fotografii de cuplu şi statusuri fericire sunt predispuse să se bucure mai mult de relaţia lor. Cu alte cuvine, puţină laudă de sine face bine la relaţie!

Cosmopolitan.ro

Distribuie articolul: