A renunțat la cel mai scump fotbalist din Portugalia de dragul celui mai musculos actor de la Hollywood. Cel puțin asta putem afirma despre supermodelul rus Irina Shayk, care, de curând, s-a despărțit de Cristiano Ronaldo și l-a îndrăgit pe Dwayne Johnson. Această veste vine după ce însuși fotbalistul a fost remarcat de mai multe ori în compania unei jurnaliste sportive!

Irina și Dwayne se cunosc foarte bine încă din timpul filmărilor pentru producția „Hercule”. Acum, după ce îndrăgostiții au fost surprinși de mai multe ori împreună, martorii declară că dragostea dintre ei s-ar fi „aprins” pe platoul de filmare.

Atunci, după cum scria presa occidentală, Irina l-a influențat pe Dwayne deosebit de mult, rămânându-i pentru totdeauna în memorie. Modelul, însă, nu i-a putut răspunde cu aceleași sentimente din cauza faptului că era împreună cu Ronaldo. Acum, când Irina este „liberă”, emoțiile dintre cei doi au obținut frâu liber de exprimare. 

Dwayne Johnson, printre altele, este unul dintre cei mai râvniți burlaci de la Hollywood. Musculosul de 42 de ani s-a căsătorit, în 1997, cu Dany Garcia, care i-a născut o fetiță. Zece ani mai târziu, relația dintre cei doi s-a destrămat de parcă nici n-ar fi fost. Între timp, actorul s-a împrietenit cu Arnold Scharzenegger, cu care a împărțit mai multe roluri pe platoul de filmări.

Shayk și Johnson au călătorit împreună prin mai multe țări cu proiectul lor comun: „Hercule”. În acest film, actorul a jucat rolul lui Hercule, în timp ce Irina – rolul soției răposate a acestuia. Jurnaliștii au observat încă de la lansarea filmului că atunci când se află în compania acestui „Hercule”, Irina Shayk pur și simplu strălucește. În timpul conferințelor de presă, cei doi cochetau și își împărtășeau gesturi tandre, dând de înțeles că manifestă anumite sentimente unul pentru celălalt.

Între timp, nici fotbalistul Cristiano Ronaldo nu se plictisește. Cel mai râvnit burlac din lumea fotbalului ar fi într-o relație cu prezentatoarea postului TV al echipei de fotbal „Real” – Lucia Villalon, care seamănă izbitor de mult cu Irina Shayk. Pe contul de Instagram al jurnalistei sportive a apărut o poză comună cu Cristiano imediat după anunțul oficial cu privire la despărțire. 

Foto: mirror.co.ukdailymail.co.uk,thedreherreport.com

Distribuie articolul: