Cei patru pui de leu aduși de curând la Grădina Zoologică au primit câte un nume. Acestea au fost alese în cadrul unui sondaj online „Vreau și eu un nume în această lume’’, lansat acum câteva săptămâni, la care au participat circa două mii de persoane. Anunțul a fost făcut de către primarul capitalei, Ion Ceban, pe pagina sa de Facebook.

Inițial, a fost anunțat un concurs la care au participat 113 copii și tineri, cu vârste cuprinse între 7 și 19 ani, din municipiul Chișinău, care au avut oportunitatea de a propune nume pentru mascul și cele trei femele.
După aceasta, au fost alese zece nume pentru femele și zece pentru mascul și organizat un sondaj unde au participat două mii de persoane.

Simba, Leia, Luna și Bella

Câștigătorii concursului urmează a fi premiați pe 15 aprilie cu diplome și câte o mie de lei, a mai anunțat edilul capitalei.
Amintim că, cei patru lei, trei femele și un mascul, cu vârsta de șase luni, au fost aduși din Harkov, Ucraina pe data de 18 martie.
În luna ianuarie a anului curent familia viețuitoarelor de la Grădina Zoologică s-a mărit 31 de exemplare, dintre care șapte pentru prima dată la noi. E vorba de lemur, caracal (râsul african), serval, mara (iepure de Patagonia), capybara, capricorn (capre de munte), lupoaice și maimuțe. Animalele au fost aduse din Rusia, de la grădinile zoologice din Novosibirsk și Habarovsk.