Într-un week end ploios bucătăria devine locul în care îți găsești refugiul. Poți deveni stăpâna aromei plăcute a puiului cu cartofi în sos de lămâie și oregano ca să-i ademenești pe toți de acasă cu o rețetă gustoasă. Ingrediente necesare:
500 gr carne de pui (de exemplu, 2 pulpe întregi)
500 gr cartofi (4-6 cartofi)
1 lămâie
30 ml ulei de măsline extravirgin
1 linguriță rasă oregano uscat
2 linguri ulei
2 căței mari de usturoi
sare, piper negru

Preparare:

Carnea se spală și se șterge bine. Se presară cu sare și piper.
Cartofii se curăță și se tăie în 6 pe lungime. Se presară cu sare, piper negru și oregano.

Se încing cele 2 linguri de ulei și se rumenesc pulpele pe ambele părți (circa 5 minute/parte). Se scurge grăsimea din tigaie, astfel încât să rămână doar 1 lingură. Se trage tigaia de pe foc. Se adaugă usturoiul strivit și se amestecă 1 minut, având grijă să ajungă usturoiul și pe carne.

Tot conținutul tigăii se răstoarnă într-o tavă. Se toarnă în tavă uleiul de măsline, sucul de la lămâie și 150 ml apa. Se așează cartofii în jurul bucăților de carne. Se presară puțin oregano și pe carne. Se acoperă tavă cu folie de aluminiu și se da la cuptor, la 200C, timp de 25 minute. Se scoate folia și se mai lasă la cuptor încă 20 minute.

Să aveți poftă!

Sursa: e-retete.ro

Distribuie articolul: