Eu nu protestez des, însă când o fac pur şi simplu dispar. Nimic nu e mai îngrozitor ca atunci când te saturi de oameni, de răutatea lor, de prostie, invidie, făţărnicie, de indiferenţă. Nimic nu e mai îngrozitoare decât vina că şi tu eşti ca semenii tăi. Toată răutatea din mine şi din oamenii din jur mă apasă că nu mai pot respira. Mă sufoc. Dar eu am nevoie aer! Suntem atât de răi…

Cine sunt eu să judec oamenii??? Nu sunt nimeni. Nu judec pentru că nu sunt Dumnezeu, nu dau verdicte pentru că nu sunt judecător. Eu sunt un om obişnuit și am păreri. Părerile mele niciodată nu le scriu pe pereţi, adică bloguri, nu le țip în gura mare în târg, adică la terasa de la Eli Pili sau la Tucano. Eu îi spun direct în față acelui om pe care îl vizează opinia mea, dacă este cazul. Sau mă destăinui unui grup mic de oameni, care îmi sunt ca o familie sau, cel puțin, cred că îmi sunt.

Și atunci când protestez nu o fac față de anumiți oameni sau faţă de o situație anume. O fac față de mine. Că sunt asemenea oamenilor și situației din jurul meu. Nu vreau să arăt cu degetul cine sau ce m-a supărat. Nu vreau să fac reproşuri. Nu vreau să acuz.

Atunci când mă revolt eu pur și simplu tac și plec. Nu scot ochii nimănui şi nici nu-i bombardez timpanele. Atât de revoltată sunt încât doar tăcerea poate să-mi arate supărarea. Cele mai mari cerți le-am avut atunci când am stat mută. Mută în fața lor, mută în fața mea.

Când mă revolt pur și simplu plec. Mută și nu spun la nimeni. Nu vreau să mai văd pe nimeni, pentru că mă văd pe mine în fiecare din ei. Îmi văd toate greșelile, toată supărarea, toată vina. Și nu mă pot ierta. Nu ştiu dacă ei pot să mă ierte.

Eu când mă revolt pur și simplu plec. Mă ascund undeva departe, în sinea mea și încerc să-mi caut fericirea, și liniștea, și înțelepciunea și acolo o să încerc să înțeleg și să iubesc oamenii și, implicit, pe mine.

M-am săturat de oamenii care nu sunt în ape bune, care mint, care sunt invidioși, adică m-am săturat și de mine. Eu când mă revolt pur și simplu plec. Nu trântesc uşi, nu ameninţ. O şterg englezeşte.

Fiecare din noi poartă pe nas ochelari de o anumită culoare, iar lumea din jurul fiecăruia este rea sau bună în funcţie de culoare sticlei. Eu plec să-mi schimb ochelarii.

Eu protestez ca să pot iubi. Eu protestez ca să mă pot iubi.

P.S. Felicit toate blondele (naturale, vopsite sau cele care sunt doar  în suflet blonde) cu ocazia Zilei Internaţionale a Blondelor. Să iubiţi şi să rămâneţi blonde toată viaţa.   

Distribuie articolul: