Medicii din Uzbekistan desfășoară un program secret de sterilizare a femeilor, anunță BBC News. Femeile au fost sterilizate fără să li ceară acordul, iar în alte cazuri nici măcar nici nu știu la ce procedură au fost supuse. Mai multe dovezi adunate de jurnaliștii BBC sugerează că autoritățile din Uzbekistan au desfășurat în ultimii doi ani un program de sterilizare a femeilor, cel mai adesea fără a li se aduce la cunoștință acest lucru. Sub protecția anonimatului mai mulți medici ginecologi au recunoscut că au avut de îndeplinat un plan, potrivit căruia medicilor li se impunea un anumit număr de femei care ar trebui să primească pastile pentru contracepție și cîte urmează să fie sterilizate. “Există o normă. Norma mea este de patru femei pe lună”, precizează un medic ginecolog din capitala Uzbekistanului, Tașkent.

Potrivit unei surse din Ministerul Sănătății din Uzbekistan, programul de sterilizare are drept scop să țină sub control populația în creștere a Uzbekistanului, care ar fi ajuns la 28 de milioane de locuitori.

 

Distribuie articolul: