Nu ai noroc la angajare? De vină poate fi profilul tău de Facebook. În cadrul unui studiu care urmează să fie publicat în Journal of Applied Social Psychology, cercetatorii au cerut unui profesor universitar şi la doi studenţi să analizeze, timp de 10 minute, profilurile Facebook ale unor studenţi angajaţi. Mai târziu ei au răspuns la o serie de întrebări de personalitate legate de aceşti studenţi, cum ar fi dacă au crezut că ei sunt stabili emoţional sau demni de încredere.

Şase luni mai tarziu, cercetătorii au obţinut analiza performanţei acestor studenţi şi au comparat-o cu evaluarea anterioară făcută pe baza profilului de Facebook. Rezultatul a fost o corelaţie mare între percepţiile trase din profilul de Facebook şi performanţa la locul de muncă. Mai mult ca atât, evaluările făcute pe baza reţelei de socializare s-au dovedit a fi mai precise decât testele de personalitate tradiţionale utilizate de companii.

Studiul nu s-a concentrat doar pe informaţiile care ar descalifica candidaţii la locul de muncă, cercetătorii au analizat, de asemenea, şi trăsăturile de personalitate pozitive pe care angajatorii le-ar dori de la un angajat, precum sociabilitatea, simţul umorului, o natură curioasă.

Aproximativ 70% dintre companii refuză candidaţii la posturi de muncă după ce găsesc informaţii negative despre ei pe site-urile de socializare. Trage cu ochiul la profilul tău de Facebook şi spune, ai vrea ca noul tău şef să-l vadă?

 

Distribuie articolul: