Serge Mangole a venit în Republica Moldova tocmai din Africa pentru a-și continua studiile universitare și a reușit să învețe limba română în aproximativ trei luni. Astăzi, profesor de informatică și educație fizică la o școală din Pepeni, raionul Sângerei, Serge a îndrăgit Moldova într-atât de mult, încât nu se gândește să se revină în țara de baștină.

La noi Serge Mangole și-a format o familie frumoasă cu Irina, o moldoveancă și fosta lui elevă. Are mulți prieteni, crește profesional în domeniul pedagogiei.
În anul 2014, Serge a susţinut examenul la limba română şi la cunoaşterea Constituţiei RM, iar în următorul an a primit cetățenia Republicii Moldova. Serge MANGOLE este originar din Republica Democratică Congo, iar în anul 2004 și-a părăsit țara din cauza conflictelor armate neîncetate, alegând să-și continue studiile la ULIM, Facultatea de Inginerie şi Informatică.

„După absolvire mă gândeam că mă voi întoarce în Congo, dar nu a fost să fie așa, fiindcă acolo situația s-a agravat și mai tare. Am luat o hotărâre importantă atunci, de a rămâne să locuiesc aici, pe aceste pământuri. Îmi este dor de familia mea de acolo, mama, cei trei fraţi şi trei surori, ne putem vedea la moment doar prin intermediul internetului”, a povestit Serge pentru ecoul.md.

Fiind întrebat care este diferența dintre aceste două țări, tânărul din Congo, ne-a spus că oamenii de rând se comportă după cum sunt problemele cu salariile și pensiile mici, sărăcia. Despre Moldova s-a spus mereu că este o ţară săracă, iar Congo este o ţară bogată, cu zăcăminte valoroase, însă oamenii de rând de acolo nu au posibilitate de a profita de ele. La început, i-a fost greu în Moldova. Îşi aminteşte că a primit cu mare greu protecţia umanitară oferită cetăţenilor străini, apoi după absolvire a încercat să se angajeze la mai multe companii din capitală – alegându-se până la urmă doar cu promisiunile șefilor de a-l angaja. Povestea vieții tânărului congolez a luat o altă întorsătură atunci când s-a împrietenit cu studenții din comuna Pepeni. Era invitat des în vizită. Venea la fiecare sfârșit de săptămână pentru a juca în echipa de fotbal a comunei. Acolo a rămas într-un final pentru totdeauna și este fericit. Joacă fotbal și astăzi în echipa satului.

echipa-de-fotbal

Foto: JC

„Moldovean ca mine nu-i!”, exclamă mândru Serge Mangole.

Distribuie articolul: