PentruEA.md ți-a adus, timp de aproape o lună, toată dragostea adunată într-un buchet frumos de 10 istorii de amor. De fapt au fost mai multe, iar secretul cel mare este că vor mai urma și altele – totul este să rămâneți cu ochii pe revista noastră. 

Ați aflat detalii interesante din povestea de iubire a unor cupluri mai mult sau mai puțin celebre, cu o experiență de viață și de dragoste mai mică sau mai mare, dar foarte interesantă. Campania „Prinde dragostea în luna iubirii” a demarat pe 10 februarie și mai lasă o poartă deschisă pentru multe povești de amor care au rămas nepovestite.

Matraguna

Cornelia și Alecu Mătrăgună, un cuplu frumos de îndrăgostiți care, de vreo patru ani încoace se întrec în demonstrații de iubire vorbite și nevorbite. Într-un cald moment de sincerități, am aflat de la proaspăta familie Mătrăgună cum sunt diminețile de soț și soție și cine ține mai mult supărarea în casa lor.

Melnic

Tatiana și Anatol Melnic sunt cuplul care își crește cu multă dragoste, dar și cu mult umor fetița, Kamelia, iar iubirea pentru ea nu a stins nici pentru o clipă focul dintre cei doi. Mai mult, de când a apărut micuța, acesta a devenit și mai puternic. Cum s-a răzbunat Tatiana pe „minciunelele” cu care a cucerit-o Anatol, am aflat în interviul din campanie.

brescan

Interpreta Diana Brescan și iubitul ei, Ghenadie, sunt de aproape un an împreună, timp în care au învățat multe unul de la celălalt. Ce legătura are dragostea lor cu horoscopul și cine potolește primul o ceartă în cuplul lor, ne-a povestit chiar Diana într-un scurt interviu.

lilu

Lilia Ojovan și Călin Roșca sunt o familie care nu seamănă pe departe cu una tipică de vedete de la noi: ei fac ture în a petrece timpul cu fetița lor, Amelie, iubesc necondiționat și își trăiesc prezentul cu toată intensitatea emoțiilor. Cine e șeful în familia Roșca-Ojovan, care dintre „scorpioni” se aprinde mai repede și câți copii, totuși, își doresc aflăm chiar de la ei în interviul acordat revistei PentruEA.

Foto: Ellene Mocrii, Vadim Dodon