Îmi place sa reciclez foloase din entuziasmul meu. Sunt imposibil de entuziastă când mă gândesc că fiecare îşi nelinişteşte nopţile în vise comune. Cu toţii ne dorim întâmplări cu ţinute de o eleganţă universală, cu toţii ne norim idei bune în mintea de luni, cu toţii ne dorim dramatism întins în cuvinte neştiute… DAR, nu avem fantezie fiindcă nu transformăm cărţile bune într-o obişnuinţă acoperită de un amurg şi un vin marcat de viaţă la cât de bun este. Trăim în colibe pe care vremurile vor scrie cu peniţa low battery, fiindcă literele se simt pe hârtie, iar soarelui îi place să aleagă alineatul în carte. Fiindcă lucrurile se explică altfel, odata ce Ea există în viaţa ta. Cartea întoarce lumea pe dos atunci când descoperi gânduri care nu se vor mai şterge niciodată, nu din motiv că au trecut prin tipografii şi sunt proaspete, dar pentru faptul că sunt de neuitat. Perfecte, sincere şi incredibil de bine hrănite cu inteligenţă şi sensibilitate condusă de oameni care povestesc , fiind „înrolaţi” în amintiri proprii.

Primele 14 pagini întotdeauna au fost o încercare pentru mine, începutul curat greu depozitează curiozitate, caut cărţi fără începuturi ordinare, ca să pot găsi soare pentru urmatoarea pagină. Unele prăbuşesc orice activitate planificată, fiindcă mâinile sunt condamnate să urmarească rândul ore şi ore, iar altele trădează şi eu nu mai doresc să reciclez din entuziasm, iată de ce le citesc, dar nu le recitesc.

Supraveţuiesc din comunicarea cu oameni simţiţi şi nu NEsimţiţi, din comunicarea cu oameni formulaţi într-un Dumneavoastră lung, din comunicarea cu oameni de alaltăieri, fiindcă ei demult au încolţit în viaţa lor această frumoasă obişnuinţă. Fiecare îşi aranjeză formele aşa cum simte, iată de ce suntem atât de diferiţi. Unii încetinesc această obişnuinţă, alţii provoacă viaţa în aşa fel, încât astfel de obişnuinţe nici nu apar. Fiindcă dragostea nu poate fi reciclată, iată de ce dorul umple viaţa cu cele mai frumoase rânduri, care se citesc cel mai uşor. Fiindcă sunt sincere.

Mi-am dorit să ajung în Brazilia, dar am înţeles că nu e simplu să elimin alte dorinţe în favoarea acesteia. Iată de ce, unele cărţi nu m-au văzut împreună cu altele, fiindcă încă nu mi-am dorit să ajung la ele. Sunt prea perfecte, iar eu încă nu am vârsta în care mi-aş permite luxul să recitesc gânduri prin Brazilia, adevărata de pe harta pe care nu regret că nu am cumpărat-o cu 100 de euro. E prea scumpă, dar lumea pe orice hartă e aceeaşi, iată de ce am instruit poliţa spre hărţi mai simple, ghidate de trotuare colorate, terase tablou de reuşite şi retururi la aeoportul din Chişinău. Brazilia ramâne necitită încă şi doare… fiindcă nu ştiu dacă are cele 14 pagini.

Vreau să citesc cartea care începe cu pagina 15, dar nu pot ieşi din grădina în care rătăcesc momente frumoase care miros a fericire. Mă ţine de mâna deja, pronunţă convingător două cuvinte: NU şi Da, îmi rupe paginile pe care încă nu le-am citit cu înţelepciune, fiindcă Umberto Eco este intact de multe luni în casa noastră, deorece nu găsesc primele pagini ascunse de Matei, care adună vârsta în care eu voi găsi timp pentru cartea care începe cu pagina 15. Şi ce să fac? Să-l descoper de la pagina care se consideră a fi prima dupa lecturatul greşit al lui Matei, sau să cumpăr alta? Am toată răbdarea să adun toate paginile de început, fiindcă încă nu ştiu cum se citeşte această carte.

Nu e suficient să negi, nu e suficient să spui că nu ai timp, nu e suficient să crezi că ai dreptate, nu e suficient să vreai să fii la modă… DACĂ nu vreai să ţii lângă căpătâi o frumoasă obişnuinţă încolţită din copilărie. Lecturaţi-vă viaţa cu plăcere…

Distribuie articolul: