Cărțile pot deveni mai aproape de oameni, dacă se află pe stradă, la îndemâna oricui. Anume la asta s-a gândit Centrul Republican pentru Copii şi Tineret “Artico”. Mâine, 23 aprilie, la ora 13:00, ARTICO lansează proiectul Little Free Library (Biblioteca Stradală).

Little Free Library este o mişcare non-profit care a luat naştere în Statele Unite ale Americii, mai exact în Hudson, Wisconsin. Aceasta presupune construirea şi întreţinerea unor “adăposturi” pentru cărţi localizate în parcuri, staţii, grădini publice şi alte locuri preferate de locuitorii oraşelor.

Cititorii vor avea posibilitatea să împrumute cărţi şi să contribuie la dezvoltarea bibliotecilor stradale aducând cărţi noi. Scopul acestui proiect este de a scoate cărţile de pe rafturi şi încăperi închise pentru a le aduce mai aproape de oameni.

Pentru aceasta, organizatorii proiectului au colectat cărți și de la voluntari. Aceștia au avut posibilitatea să lase cărți împreună cu mesaje personalizate.

Little Free Library este un proiect care a luat naștere în 2009, la Wisconsin. La începutul acelui an, profesorul american Todd Bolen i-a adus un omagiu mamei sale, aranjând câteva cărți într-o cameră improvizată și plasând-o în curte. 

Pe fiecare carte, evident, scria că este gratuită, iar vecinilor lui Todd le-a plăcut mult această idee.

Proiectul a atras atenția și profesorului Rick Brooks, de la Universitatea Wisconsin-Madison. Acesta și-a unit puterile cu Todd, alături de care a amplificat forța acestui proiect social.

Până în vara anului 2010, ideea a fost împrumutată de tot mai mulți oameni care construiau aceste căsue pentru cărți chiar din materiale reciclabile.

Ce scop au avut fondatorii Little Free Library, încă din start? Să promoveze cultura și dragostea de a citi, prin schimb de carte gratuită în orice țară a lumii. Organizatorii și-au mai dorit să inspire oamenilor creativitate și înțelepciune, de-a lungul generațiilor, dar și să sporească gradul de alfabetizare în rândul copiilor din țările cu speranță scăzută de viață.

Surse foto: commons.wikimedia.org, littlefreelibrary.org, www.tadl.org, bookriot.com,www.gazettenet.com, ARTICO

Distribuie articolul: