De curând, Vera Terentiev făcea marele anunț că, pentru o perioadă, nu va mai apărea pe micile ecrane. Asta pentru că își dorește să trăiască din plin ultimile săptămâni ale gravidității. În acest timp, frumoasa prezentatoare a profitat de fiecare zi liberă, iar astăzi a adus încă o veste! Aceasta a dezvăluit ce poartă sub inimă.

Deși nu a mai rămas mult până va aduce pe lume cel de-al doilea copilaș, Vera Terentiev a evitat să precizeze sexul viitorului bebeluș. În dimineața zilei de astăzi, însă a dezvăluit secretul. În descrierea imaginii postate pe contul său de Facebook, jurnalista a spus că va avea o fetiță.

„În așteptarea micii domnițe”, a scris viitoarea mămică.

22426272_613793725676944_39852504855895903_o

Într-un interviu acordat recent pentru revista noastră, Vera Terentiev a descris momentele minunate prin care a trecut la aflarea veștii că va fi mămică la pătrat, dar și când planifică să revină la muncă:

„Am fost compeșită de un amalgam de sentimente de bucurie la aflarea veștii ca voi deveni mamă petru a doua oară. Chiar dacă am mai trecut printr-o astfel de perioadă, emoțiile și sentimentele au fost și de această dată foarte puternice. Pentru mine graviditatea înseamnă nouă luni de schimbări frumoase și emoții unice.Voi acorda prioritate necesităților bebelușului, pentru că intenționez să-l alăptez cât mai mult. Pe primul copil l-am alăptat un an și opt luni. Vreau să-i ofer cât mai multă îngrijire și celui de-al doilea. Însă dacă voi putea combina regimul de mamă cu cel de la TV, peste câteva luni voi încerca să fiu prezentă și la serviciu, pentru a prezenta buletinele de știri.”

Iată și alte imagini cu superba graviduță:

Foto: Facebook.com