Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, va efectua o vizită de lucru în România, la invitația omologului de la București. Președintele României, Klaus Iohannis, o va primi joi, 23 februarie, la Palatul Cotroceni, pe președinta Sandu. Anunțul a fost făcut de administrația prezidențială română, printr-un comunicat de presă

Potrivit comunicatului de presă anunțat de administrația prezidențială română, „consultările politice ale Președinților Klaus Iohannis și Maia Sandu se înscriu în cadrul cuprinzător al cooperării strânse în plan bilateral și european, precum și al susținerii clare și ferme a României pentru Republica Moldova și pentru reziliența sa”.


„În cadrul discuțiilor vor fi abordate proiectele comune de interes strategic în domeniile energie, transporturi, sănătate, educație sau societate informațională, cu accent pe inițiativele menite să conecteze Republica Moldova cu spațiul Uniunii Europene, cu beneficii reale și concrete pentru cetățenii Republicii Moldova. Vor fi discutate, totodată, stadiul și sprijinul României privind parcursul european al Republicii Moldova.

De asemenea, cei doi Președinți vor avea un schimb de opinii privind provocările de securitate, precum și modalitățile de gestionare a efectelor economice, sociale și umanitare ale agresiunii Rusiei în Ucraina”.


Marți seară, 21 februarie, că președintele SUA, Joe Biden, s-a întâlnit la Varșovia, cu președinta R. Moldova, Maia Sandu, reafirmând „sprijinul puternic al SUA pentru suveranitatea și integritatea teritorială” a țării noastre.