Medpark, primul spital privat din Republica Moldova, devine prima instituție medicală din țară, dar și din Europa de Est care a obținut acreditarea internațională oferită de JCI – Joint Commission International – lider mondial în acreditarea instituțiilor medicale. Anunțul privind acreditarea JCI a fost făcut public în cadrul unui eveniment care a avut loc în incinta Medpark pe 28 ianuarie curent. 

Evenimentul a fost onorat de prezența prim-ministrului Republicii Moldova, Iurie Leancă, a Ministrului Sănătății, Andrei Usatîi, precum și a altor demnitari de stat și persoane publice importante.  

Procesul de acreditare a spitalului Medpark a durat aproximativ 1 an de zile, perioadă în care au fost evaluați peste 1500 de indicatori standardizați. Adițional, au fost constituite 6 comitete care au preluat în totalitate guvernarea spitalului Medpark pe zona medicală: Comitetul control al infecțiilor, Comitetul management al edificiului, Comitetul management al medicamentelor, Comitetul dreptului pacientului, Comitetul chirurgie și anestezie și Comitetul control al calității. Rolul acestor comitete este de a supraveghea și de a-și exprima decizia și acordul privind buna desfășurare a actului medical. Drept rezultat, pacientul are acces la un mediu sigur și transparent în care sunt excluse erorile medicale.

Spitalul a finalizat procesul de acreditare cu 94 de puncte din cele 100 posibile, fiind primul spital din regiune cu cele mai bune rezultate.

 „Suntem mândri ca am reușit o astfel de performanță, devenind primul spital din Republica Moldova care a obținut o acreditare internațională. Prin acest proces de acreditare avem dovada certă a faptului că oferim pacienților noștri acces la servicii spitalicești de talie internațională acasă, în Moldova, garantând calitatea îngrijirii medicale, siguranța și satisfacția pacientului”, a declarat Sinan Bora, Preşedintele Consiliului de Administrare Medpark.

Ministrul Sănătății, Andrei Usatîi a menționat faptul că „dotarea, nivelul de profesionalism foarte ridicat și, nu în ultimul rând, acreditarea internațională obținută recent transformă spitalul Medpark într-un etalon care merită să fie luat drept exemplu și de celelalte spitale din Moldova, în ideea de a obţine aceleași standarde de calitate pentru pacienţii țării noastre”.

La ora actuală, Medpark este prima și unica instituție medicală privată din Republica Moldova și Europa de Est acreditată internațional de JCI. În baza acestei acreditări, spitalul este supus constant unui control extern, raportând lunar 60 de indicatori a căror miză este îmbunătățirea permanentă a calității serviciilor medicale din cadrul spitalului, siguranța pacienților și a personalului medical.

Alexandru Cosovan, bancher principal, BERD:  „Am sprijinit acest proiect din prima zi. Este un proiect social major care a demonstrat în cei 3 ani de activitate capacitatea sa de inovație și rolul său major în prestarea serviciilor medicale de calitate”.

Calitatea serviciilor prestate de Medpark este confirmată și de colaborarea cu Compania Națională de Asigurări în Medicină (CNAM).

Vasile Pascal, Vice-directorul CNAM: „Cu fiecare an care trece, tot mai mulți pacienți solicită să se trateze în acest spital datorită calității  serviciilor oferite și personalului înalt calificat de care dispune, fapt care ne bucură și ne confirmă că am luat o decizie corectă atunci când am început colaborarea cu această instituție. Ne așteptăm ca odată cu acreditarea internațională obținută de către Medpark numărul solicitărilor din partea pacienților să crească și mai mult”.

Inaugurat în 2011, Medpark este cel mai mare proiect privat din domeniul medical lansat de investitori din SUA şi Turcia şi finanţat de Banca Europeană pentru Reconstrucţii şi Dezvoltare (BERD).  Investițiile în acest proiect au depășit 20 milioane de euro.

P

Distribuie articolul: