Pentru prima oară în Suedia și în întreaga lume, o femeie cu transplant de uter a reușit să aducă pe lume un copil complet sănătos! Mămica – o femeie de 36 de ani, originară din Gothenberg, și-a dorit nespus de mult un copil, iar transplantul de uter a fost unica soluție contra infertilității. Despre incredibila poveste, aflăm dintr-un material recent, distribuit de dailymail.co.uk. 

Transplantul de uter este, probabil una dintre cele mai dificile și scumpe operații din ginecologie, însă experții sunt de părere că acest tip de transplant poate micșora considerabil numărul de cazuri în care femeile infertile apelează la mamele-surogat.

Richard Smith, de la UK Womb Transplantation Team, afirmă că munca de pionerat, realizată în premieră acum nouă luni, în sfârșit s-a soldat cu succes: femeia care acum câteva luni a suportat transplant de uter, a născut un băiețel sănătos, de 1,775 kg. Mămica, a cărei identitate nu a fost divulgată, s-a născut fără uter din cauza unei afecțiuni genetice, numite Sindromul Rokitansky.

Echipa de medici care a lucrat la transplant, acum nouă luni, va solicita aprobarea consiliului de etică, prin care va obține acordul de a realiza legal și nu doar experimental alte transplanturi de uter, care vot deveni la fel de populare ca și apelarea la mamele-surogat.

Transplantul propriu-zis a avut loc în Suedia și ar putea deveni, în scurt timp, cea mai actuală alternativă pentru femeile care suferă de infertilitate. Băiețelul s-a născut acum o lună și nu a avut nevoioe de alte îngrijiri medicale, decât cele legate de tăierea cordonului și curățarea corpului.

Totodată, femeia de 36 de ani a fost nevoită să nască prematur, prin cezariană, pentru că dezvolta anumite condiții care îi puneau în pericol viața fătului. Cel mai probabil, riscul era prea mare, pentru că femeia are doar un singur rinichi.

Cel care a pus bazele respectvului transplantului, la începutul acestui an, este medicul Mats Brännström. Acesta susține că a efectuat și alte șase operații de acest tip, iar pacientele au reușit să devină însărcinate. Întreaga echipă de chirurgi este alcătuită din specialiștii: Andreas G Tzakis, Pernilla Dahm-Kähler, Mats Brännström, Michael Olausson și Liza Johannesson.

Deși au depus eforturi enorme, medicilor nu le vine să creadă nici acum că minunea s-a produs, iar nou-născutul este alăptat și se dezvoltă normal. Totodată, este puțin probabil ca uterul nou al mamei de 36 de ani să mai reziste o naștere, pentru că uterul este un organ care nu-și exercită funcțiile nelimitat, după transplanatare. 

Amintim că infertilitatea uterină este unica formă de infertilitate care nu poate fi tratată de către medici, transplantul fiind unica sa alternativă. Primul transplant de uter din lume a fost realizat în Arabia Saudită, în 2000. Atunci, însă, corpul femeii a respins organul după patru luni de la operație.

Distribuie articolul: