Lista de ingrediente:
– o costiță de miel
– 1kg cartofi
– 1 morcov mare
– 1 ceapă mare
– 1 ardei mare, roșu
– ulei de măsline
– 200 ml vin roșu de deșert sau în cel mai rău caz a€“ demi-dulce
– piper negru
– busuioc
– sare
– coriandru

Vine Paștele, iar tradiția spune că trebuie să mâncăm miel. Povestelnicul de la Poveștigustoase.com ne aduce o rețetă înteresantă de costițe de miel cu legume: „Va propun o rețetă mai puțin sofisticată, dar foarte bună. Grătar pe lemene, la bloc, este mai dificil să ai, așa că rețetă ce urmeza presupune prezența unui cuptor de aragaz. Costiță, era una bunicică, de dimensiuni generoase. După ce s-a decongelat, am spălat-o bine, și am lăsat-o puțin să se zvânte. Între timp au fost pregătite legumele: spălate, curățate și așezate frumos, până la demararea procesului de gătire.

 ingrediente

Cartofii și costiță să împăca de minune, doar dacă mai sunt și asezonate cu ceva sos, care să nu le permită să se usuce în cuptor. Deaceea Povestelnicul a decis să le bucure cu un sos (dacă îi putem spune astfel) din vin de desert adus asta vară tocmai din Crimeea. La 200 ml de vin a pus două linguri de ulei de măsline, busuioc și piper negru râșnit instant peste lichide.

 ingredienteSos

Coastele urmau să fie despărțite (că să fie pătrunse mai bine și să acopere cartofii pe o suprafața maximă), pe urmă condimentate cu piper (cu sare și coriandru – mai târziu). Aici veni și momentul să ne îngrijim de cartofi. I-am tăiat bucăți nu prea mari. Soartă morcovului a fost una feliată.

 CostiteLegume

După asta au fost îmbiați cu niște ulei de măsline, oregano, sare, câteva boabe de piper roșu (acestea au avut în compoziția de jos un rol mai degrabă decorativ). Și amestecăm bine pentru omogenizarea condimentelor printre legume.

 preparare

După ce le punem în tavă, ne amintim că n-am pus ceapă, fapt care-l și corectăm, fără a documenta, cu speranța că cititorul nu va observă acest mic accident. Deasupra se pun coastele, se stropesc cu sosul preparat mai sus, se condimeteaza cu puțină pulbere de coriandru și sare.

 La cuptor

Bucățele vor trebui să stea la cuptor cam o oră, veți ști că sunt gata după gustul cartofilor. Nu a mai rămas decât să tăiați felii ardeiul. El se va pune cu 15 minute înainte de a scoate tavă. Iar sosul, am uitat să va spun, nu trebuie folosit tot dintr-o data. Cu el veți stropi carnea o data la 10 minute. Înainte de a-l aplică, mestecatri lichidele bine cu țelul, pentru că uleiul de măsline nu se prea dizolvă în lichide ne uleioase”.

 sos cu ardel

Cu ce servește Povestelnicul această mâncare, aflați din continuarea poveștii. Să fiți sănătoși și poftă să aveți!

Povești Gustoase

Distribuie articolul: