E esenţial în poşetele doamnelor. De fapt, este uneori singurul lucru pe care femeile nu uită să-l ia când sunt pe fugă. Iar când n-au timp de un machiaj complet, cu siguranţă vor avea un minut pentru banalul rimel.

„Waterproof” sau colorat, pentru ochi ca de pisică sau pentru ochi mai luminoşi, rimelul face parte din rutina noastră zilnică, în ceea ce putem numi ritualul de machiaj. Puţine dintre noi însă ştiu povestea lungă a rimelului. De la ochii incomparabili ai reginei Cleopatra până la manechinul Kate Moss care promovează cel mai recent tip de rimel.

„Kohl” şi „maskhara”

Din egiptul antic şi până în zilele noastre, rimelul a suferit diferite denumiri şi transformări. În urmă cu 4000 de ani, în Egiptul antic, s-a numit kohl, iar principalul său ingredient era galenitul, un mineral care conţine metal şi sulf. În compoziţia kohlului mai intra un alt mineral, malahitul, dar şi cărbune sau funingine, fecale de crocodil, miere şi apă. Se obţinea astfel o pastă neagră care colora genele şi zona din jurul ochilor, pe care o foloseau inclusiv bărbaţii, împotriva energiilor negative răspândite prin priviri, cum spuneau ei. „Kohlul“ şi-a găsit repede casă şi la greci, la romani sau la babilonieni. Cu un secol înainte de Hristos, femeile romane credeau că genele lungi şi negre sunt un semn al castităţii. Şi chiar dacă nu mai erau „caste” demult, ele doreau să dea impresia unei virginităţi păstrate. Şi astfel apelau la mici trucuri: petale de trandafir arse, cenuşă, antimoniu şi funingine pe gene.

Rimelul a primit mai târziu denumirea de „mascara”, provenit de la cuvântul arab „maskhara”, care însemna bufon. Bufonii erau cei care, de cele mai multe ori, umblau machiaţi. Indienii au preluat şi ei mascara.

Orice, pentru frumuseţe

Mai târziu, prin anii 900 î.H, rimelul a devenit foarte important, iar scriitorul persan Ziryab, care era şi pasionat de noile tendinţe ale modei vremii, a deschis o şcoală de frumuseţe. La aceste cursuri despre rimel, oamenii învăţau cum să-l aplice sau metodele de producere a acestuia. În anii 1500, Biserica a început să fie destul de deranjată de folosirea rimelului încercând să convingă femeile să nu-l mai folosească. Dar, în ciuda dezaprobării Bisericii, „frumuseţile“ mai şirete ale Renaşterii, cum ar fi Simonetta Vespucci, îl foloseau. La vremea respectivă, rimelul era o pastă obţinută din pulbere din coji de nuci zdrobite şi apă, folosită pentru a vopsi genele în nuanţe închise. Mai târziu, femeile din epoca victoriană erau înnebunite după machiaj. Alergau de la un comerciant la altul pentru a găsi cele mai în vogă produse de înfrumuseţare. Toate voiau să aibă genele cele mai lungi şi buzele cele mai roşii. Aşa sperau ele să devină modelele unor pictori renumiţi ai vremii.

O nouă „revoluţie”

Dar încă nu intervenise nici o mare schimbare în tehnologia producerii rimelului: cele mai multe erau făcute tot din diferite tipuri de cenuşă şi dracilă (o plantă). Anul 1913 devine anul apariţiei rimelului propriu-zis. Creatorul lui, chimistul T.L Williams, a realizat rimelul plecând de la o cremă folosită de sora lui pentru a-şi colora genele. Pasta rezultată, bazată pe praf negru de cărbune şi gel de petrol, o împacheta şi o vindea. Pe sora chimistului o chema Mabel şi de aici numele de mai târziu al firmei Maybelline. Coincidenţa face ca, în acelaşi timp, în Franţa, comerciantul Eugene Rimmel să creeze un produs care avea la bază tot gel de petrol. Prima oară, rimelul a fost promovat într-o reclamă pe coperta revistei Vogue, iar tubul modern şi periuţa aplicatoare au apărut abia în anul 1957. Starurile Hollywoodului au dat iama în produsele noi de machiaj, iar actriţe ca Jean Harlow, Bette Davis sau Marlene Dietrich şi-au creat imaginea de femei fatale. Imagine imposibil de realizat fără rimel şi gene lungi şi negre. Până şi Minnie, prietena lui Mickey Mouse se poate lăuda cu cele mai lungi gene din istoria desenelor animate.

Ştiai că…

…în anul 1933, mai multe femei au murit sau au orbit din cauza unui rimel? Compania care îl fabrica numise acel produs „rimel permanent“ şi folosea mai multe substanţe periculoase. Acest incident nefericit a provocat reglementarea drastică, la nivel mondial, a substanţelor permise în cosmetice, şi nu numai.

 

Distribuie articolul: