Casa de spectacole pentru copii „Planeta Clounella” i-a bucurat, pe parcursul anului, pe cei mici cu cele mai interesante, educative și, cel mai important, INTERACTIVE show-uri. Iar acum, „Planeta Clounella” a anunțat lansarea ultimei premiere din acest an! Despre ce este vorba, vezi mai jos. 

„Planeta Clounella” anunță premiera spectacolului „Gogoșica”, care este unul interactiv, dinamic și educativ pentru copii. Astfel, pe 24 Noiembrie, la 11:00 în cadrul Centrului Cultural „Odeon” părinții sunt încurajați să-și ia copii la o doză de joc teatral pe placul celor mici.

Despre spectacolele pentru copii marca Planeta Clounella”

  • INTERACTIVE, pentru că, copiii participă la toată acțiunea din scenă, și chiar dacă ei se află în sală, oricum simt, trăiesc, se implică în fiecare moment jucat de actori,  pe scenă.

  • EDUCATIVE, pentru că fiecare spectacol poartă un mesaj educativ pentru copii. În „Capra cu Trei Iezi” cei mici sunt rugați să aibă grijă să nu deschidă ușa la oameni necunoscuți și să petreacă timpul mai mult citind, dar nu în telefoane mobile sau la televizor. În „Alissa în Țara Minunilor” li se spune despre vise și dorințe! În „Rapunzel” copiii sunt învățați să ierte și să îndrăgească supa de brocoli.
  • PRIETENOASE, fiecare spectacol are o adaptare prietenoasă, plină de dragoste și iertare. În „Aventurile celor Trei Purceluși” Lupul este hrănit cu pizza, pentru că purcelușii înțeleg că Lupul trebuie să mănânce, deci dacă nu vor să fie pârpăliți și înghițiți, trebuie să îi dea Lupului o alternativă! În „Capra cu Trei Iezi” (poate una din cele mai violente povești din copilăria noastră) Lupoaica de fapt îi face o surpriză Caprei, și toți iezii rămân vii și nevătămați! În spectacolul „Alissa în Țara Minunilor” fraza tăioasă pe care o folosește Regina de Cupă: „Capetele jos” sau „Tăiați-le capurile” în alte surse, este înlocuită cu o fraza mai pe înțelesul copiilor „Te voi da afară din Poveste”, iar Regina de Cupă devine bună la final de poveste datorită dragostei pe care o dau copiii în timpul spectacolului.

  • DINAMICE, pentru că în spectacol sunt introduse cântece pentru copii, iar fiecare cântec are o coreografie adaptată pentru săli de teatru, încât copilul să poată repeta mișcările așezat pe scaun sau în picioare lângă locul lui. Pentru că implicăm copiii prin joacă și exerciții de atenție. Copiii numără, cântă, sar, aplaudă, îmbrățișează, zâmbesc și trăiesc fiecare moment.
  • FAMILIALE, pentru că în timpul spectacolului se crează momente de îmbrățișări, de iubire, de iertare și prietenie între părinte și copil! Și pentru că scenariul are și glumițe care sunt înțelese doar de COPIII MARI (a se citi părinți).
  • MEMORABILE, post spectacol copilului îi vine ușor să povestească ceea ce a văzut pe scenă, pentru că el nu doar a vizionat, dar a și trăit tot ceea ce s-a întâmplat în scenă.

Premierele lansate de „Planeta Clounella”, în 2019 

20 August 2017, spargem gheața cu „Aventurile celor Trei Purceluși”
19 August 2018, „Scufița Roșie”
7 Octombrie 2018, co-organizatori la îndemnul celor din „Liga Roboților”, PREMIERĂ „Synopsis”, spectacol de animație cu roboți
25 Noiembrie 2018, „Jocuri Colorate”, spectacol unde vorbim despre reciclare prin joacă.
16 Decembrie 2018, „Povestea unei Povești”, spectacol de iarnă
3 Februarie 2019, „Rapunzel”
24 Martie 2019, „Alba ca Zăpada”
19 Mai 2019, al doilea spectacol co-organizatori cu „Liga Roboților”, PREMIERĂ „GENESIS – patrula cosmică”, spectacol de animație
28 Iulie 2019, „Capra cu Trei Iezi”
29 Septembrie 2019, „Alissa în Țara Minunilor”
24 Noiembrie 2019, „GOGOȘICA” ULTIMA PREMIERĂ din 2019.

Iar spre sfârșit dorim să-ți reamintim că ultima premieră din acest an are loc Duminică, 24 Noiembrie, 11:00 la Odeon.