Mei Finegold, reprezentanta Israelului la cel mai mare concurs de cântec din Europa, a decis prin sondaj ce piesă va interpreta la Copenhaga. Artista avea trei melodii pe care le-a propus publicului, iar prin vot electronic, aceștia au decis care dintre ele să intre în competiția ESC 2014. 

Interpreta care va cânta la Eurovision Song Contest pentru Israel a lăsat publicului decizia grea de a hotărâ cu ce piesă e bine să participe țara în acest concurs. Diva rock, așa cum o numesc localnicii, a prezentat piesele: ”Same Heart”, “Nisheret iti” și “Be Proud” într-un show în care ți-a controlat perfect vocea. Un sondaj pe internet a decis ca melodia ”Same Heart” să fie cea care va concura la Copenhaga pentru marele titlu.

sondaj

Mei, IsraelMei este o interpretă rock din Israel, foarte populară și destul de apreciată. Artista a fost predestinată să cânte încă de la câteva luni, iar la 26 de ani a obținut locul III la unul dintre cele mai râvnite concursuri de talente din Israel.

Mei Finegold joacă și teatru, iar pentru un rol bun, în 2010, artista a fost numită cea mai bună actriță a anului. Era visul ei, să joace într-un spectacol de tip musical și să aibă succes cu el. În 2011, Mei “a început să lucreze” la ceea ce ea numește “proiectul cel mai semnificativ din viața ei”. Ea a dat naștere fiicei sale, Emily, și a devenit mamă. Revenită pe scena teatrului în 2012, Mei este nominalizată ca „Cea mai bună actriță în rol secundar” pentru un alt rol într-un musical.

Mei, Israel

Amintim că Orange Moldova și Moldova Agroindbank vă prezintă etapa internațională “Eurovision Song Contest 2014”.
Vă invităm să accesați modulul Eurovision 2014 pentru a asculta și vota piesele interpreților favoriți.

Distribuie articolul: