Spune că lucrurile bune le-a făcut în ultimul moment, iar pentru el arta este o modalitate de desăvârșire a sufletului. Dumitru Brodetsky consideră că nu orice pictură poate fi considerată artă și că femeia este o temă la care un artist nu trebuie să renunțe. Aflați din interviul de mai jos dacă pictorul poate trăi din vânzarea tablourilor sale și de ce el își compară atelierul cu un grajd? De ce ai ales să rămâi în România după absolvirea facultăţii?

Împrejurările au fost de aşa natură, încât nu simţeam rostul să mă întorc în Moldova. Sunt adeptul ideii, că Moldova e pământ românesc.

Ai avut expoziţii în Republica Moldova, dar şi în Romania, Cehia, Franţa, Marea Britanie, dar unde publicul a fost mai receptiv?

Publicul român e setos de artă şi este foarte receptiv şi sensibil. Există mulţi oameni suficient de cultivaţi ca să aprecieze un talent. Românii ca popor, apreciază oamenii talentaţi şi acest lucru l-au dovedit de repetate ori când era vorba chiar de artişti de peste Prut… Sunt încurajat şi de faptul că aici vând suficient de bine, încât, sărăcia nu mă constrânge să migrez. Dacă luăm Arta ca un echivalent al valorii materiale, ne doare inima să o scoatem din ţară. Nu mă încântă posibilitatea unor expoziţii în străinătate… Hai să ne cunoaştem mai bine proprii artişti! Mult mai mult, m-ar bucura să fiu cunoscut în România şi Republica Moldova decât în occident. Sincer, m-aş simţi mai util.

Cât de des participi la expoziţii?

Periodic, când se adună suficiente lucrări încât să pot umple o sală. Expun şi vând destul de bine, chiar şi pe internet, însă, expunerea la expoziţii o simt ca pe o nevoie acută.

Ai spus că pentru tine pictura este o formă de autocunoaştere şi că cine îţi vede tablourile, într-un fel, te poate cunoaşte?

Da, artele sunt un mod de autocunoaştere şi desăvârşire spirituală, atât proprie cât şi a celor din jur. Mă simt responsabil să aduc la cunostinţă acest fapt. Arta ne educă, ne trădează stările interioare pentru a ne da şansa să ne îndreptăm, ne cultivă bunul gust. Arta adevarată rezistă. Statele dezvoltate au investit în artă dintotdeauna, pentru a avea garanţia că generaţiile ce urmează au o temelie trainică. Un artist trebuie să aibă izvorul inimii nesecat şi luminos, în orice condiţii, prin exemplul vieţii sale. Încearcă sa vezi un chip frumos, într-un vagabond! Nu toţi o pot face, însă un artist are acest dar.


Cât de ataşat eşti de lucrările tale? Şi cum le promovezi ?

Am învăţat să mă despart uşor de lucrările proprii, ca să fac loc apariţiei altor lucrări. Îmi cunosc fiecare lucrare mai bine decât oricine, care s-ar putea uita la ea zeci de ani în şir. Calul bun se cumpără din grajd, asta este concepţia mea despre promovare. Zâmbind, compar grajdul cu atelierul.

Se întâmplă să primeşti şi critici?

Să ştii că nu prea. Eventual, primeam critici de genul: e o pictură comercială sau cine a spus că asta e artă? Un artist are şi spirit autocritic, care, de cele mai multe ori, dacă e lăsat dezlănţuit, e atât de aspru încât poate fi devastator. În incinta unui muzeu de artă, primesc cele mai constructive critici.

Lucrările tale sunt inspirate de femeie, într-un interviu mai vechi ai spus că „nu voi renunţa la această temă până pe la 90 de ani”…de ce femeia?

E adevărat că majoritatea lucrărilor de până acum au ca subiect central portretul feminin. Mai degrabă, sunt dedicat femeilor decât inspirat de ele. E o temă la care un artist nu are cum să renunţe, aici e ceva ce mişcă lucrurile, chiar atunci când desenează flori sau peisaje, se află sub influenţa dorinţei de a dărui un mărgăritar celei dragi.


Se poate trăi din pictură în România sau în Republica Moldova?

O întrebare cam grea. E greu pentru unii să înţeleagă că nu au vocaţie şi să se reprofileze în alt domeniu „mai obişnuit”. Din pictură, ca meserie, se poate trăi la fel de bine ca din zugrăvirea pereţilor, oriunde există viaţa urbană. Arta, însă, nu presupune doar originalitate, dar şi un lucru profesionist executat, pentru a fi cumpărat. Rezultatele dorite vin doar odată cu experienţa. Nu tot ce e pictură e artă. E adevărat că preţurile pot fi asemănătoare. Publicul îţi dictează doar atunci când nu mai ai ce spune, de data asta pe gustul său, iar produsul final caracterizează nivelul de gândire şi nevoile spirituale ale acelui public.

Am citit că te-ai deprins la Timişoara, că știi multă lume și că acolo s-au născut ambele tale fiice, dar totuşi, eşti dispus să revii, vreodată, în Republica Moldova?

În Timişoara mă simt bine, e un oraş liniştit. Uneori simt nevoia unui oraş mai pulsant, mai mare, însă toate la timpul potrivit. Nu exclud că mă voi întoarce în Moldova, chiar cu traiul. Să dea Dumnezeu moldovenilor înţelepciune ca să aibă un viitor mai bun!

 

Distribuie articolul: