Între 6 şi 25 noiembrie în incinta Muzeului Naţional de Artă al Moldovei, Sala Mare, are loc vernisajul expoziţiei personale, Andrei Negură, pictură. Multiplul laureat al diferitor premii şi distincţii obţinute atât în ţară cât şi dincolo de hotarele acesteia, precum: Franţa, Belgia, România, vine şi de această dată cu o expoziţie neobişnuită de lucrări realizate pe pânză. „Majoritatea lucrărilor sunt încadrate în tematica toamnei, inclusiv am şi picturi mai recente ca „Tomnatică”, realizate chiar anul acesta, menţionează artistul plastic Andrei Negură.

Andrei Negură este considerat poate unicul pictor din ţara noastră care are abilitatea de a mânui pensula cu ambele braţe, motiv din care este socotit unul dintre cei mai fecunzi artişti plastici din Republica Moldova.

Sergiu Cuciuc ,care este şi vecin de atelier cu artistul, a destăinuit că, foarte rar îl putem vedea pe maiestrul Negură în procesul realizării unei lucrări, fiindcă acesta permanent vine cu opera gata.
La expoziţie sunt prezentate peste 35 de lucrări ale pictorului. Criticul de artă, Tudor Braga, referindu-se la Andrei Negură a menţionat:”Un artist trebuie să fie o conştiinţă de sine, ceea ce-l reprezintă pe Andrei, care prin originalitatea sa este un adevărat inovator al artei noastre”.

Expoziţia de pictură a artistului plastic Andrei Negură este deschisă începând cu 6 şi până la data de 25 noiembrie la Muzeul Naţional de Artă al Republicii Moldova.

Distribuie articolul: