Distracţie, muzică, voie bună şi multe voci – aceste ingrediente au putut şi savurate la primul Picnic de Muzică din Moldova, desfăşurat recent în apropierea Chişinăului. Interpreţi precum: Nicoleta Gavriliţă, Katy Rain, Jucătoru’, Guz sau Vasile Macovei s-au pricopsit cu piese noi, interesante, produse în colaborare cu muzicieni din România.

Tostogan“Este un experiment care în Europa și America are deja tradiții de ani, am vrut să vedem dacă va merge și pentru țara noastră colaborarea frumoasă, de trei zile dintre oamenii de artă, împlicați în crearea produselor muzicale autohtone: textieri, orchestratori, compozitori, producători şi interpreţi. Iată că ne-a reuşit, avem 12 piese noi care abia aşteaptă să fie lansate”, ne-a declarat Andrei Tostogan.

picnic muz

Picnic de muyica

Picnic Muyica

Invitatul special al evenimentului a fost Dan Deaconu, din România. Dan a produs piese pentru formaţii renumite, precum: DJ Project, Mandinga, Ovi şi alţii. “E un eveniument foarte tare, ne cunoaştem cu Andrei de ceva vreme şi mi+a făcut plăcere invitaţia lui aici. Am cunoscut mulţi artişti talentaţi, voci bune, piese frumoase, multă distracţie – tot ce trebuie pentru nişte piese de calitate”, spune invitatul pentru Muz TV.

Picnic Katy Rain

Amintim că evenimentul a fost organizat la iniţiativa producătorului Andrei Tostogan. Abia aşteptăm să auzim la radio rezultatul muncii de trei zile la Picnicul de Muzică!

Foto: facebook.com

Distribuie articolul: