Ani buni a fost bucătarul personal al ambasadorului Germaniei la Chișinău, însă de patru luni încoace, poate fi văzut în bucătăria lui William Moser – ambasadorul SUA în Republica Moldova. Astăzi, vom pătrunde în bucătăria sentimentelor lui Petru Scalețchi – bucătarul diplomat și burlac, râvnit de multe femei, dar îndrăgostit până peste urechi de una singură. Ce crede Petru despre iubire, mâncare, vin, bărbați și femei, vedeți în interviul de mai jos!

Imaginează-ți că sfârșitul lumii te prinde la bucătărie. Ce pui pe limbă în ultimele clipe ale vieții?

„Ar fi o mulțime de produse. Dacă dar fi vorba de mâncare, atunci înghețata cu sos din caramelă ori ciocolată. Eu am acest obicei oribil (aș spune eu): să încep să mănânc începând de la desert după care – restul mâncării. Niciodată nu știi ce se poate întâmpla în timp ce mănânci: poate că vine și sfârșitul lumii și n-ai mâncat desertul, care este foarte important?! Alte produse, din care aș dori să gust în acel moment, ar fi prosciutto cu ruccola, parmezan și cremă balsamic. Dacă vorbim de condimente, atunci să fie: baton de vanilie, scorțișoară, cardamon și sare neagră. Pe final, o cafea expresso și, desigur, un pahar de vin spumant Dom Perignon. Da, știu, sunt foarte alintat!”

Bucătarii sportivi sunt aproape un paradox. Tu, de ce ești atât de special?

„Nu pot spune că sunt special. Asta depinde de fiecare în parte. De la vârsta de 8 ani practic diferite tipuri de sport, începând de la înot, box, Gōjū-Ryū și, deja în ultimii 5 ani, merg și la sală. Așa mă simt bine, acolo este locul unde dispar toate problemele. În momentul în care depui efort și te gândesti la problemele pe care le ai, ele se evaporă. După care, sunt sigur că fiecare femeie ar dori sa aibă acasă un bărbat BUCĂTAR care să arate bine dimineața, când gătește micul dejun pentru ea, doar în șorț!”

De unde s-a luat percepția că bărbații gătesc mai bine decât femeile? Ori e un mit?

„Da, este adevărat! Bărbații au un simț aparte în ceea ce privește mâncarea. Ei simt mult mai bine gusturile. Dacă e să ne întoarcem în trecut, atunci primii bucătari au fost alchimiștii, care, de regulă, erau bărbați. De aici vine această dragoste față de a adăuga ceva mai mult pentru a obține ceva nou. Ne place să impresionăm și de aici se pornesc toate experimentele în bucătărie. Mâncarea. Este un ritual și mulți bărbați îl folosesc pentru a seduce o femeie. Este o armă pe care toate femeile știu că o folosim, însă nu recunosc asta în fața bărbaților. Ele singure vor sa fie amăgite și doresc ca noi, bărbații, să credem că suntem superiori în ale gătitului. Sunt absolut convins de faptul că fiecare femeie își dorește să se simtă regina și fie răsfățată cu ceva gustos, gătit de iubitul ei.”

Adevărul e, totuși, în vin, sau în altceva? Ce vinuri îți dezleagă emoțiile?

„Maxima latină spune: in Vino Veritas! Da, această licoare a lui Bachus a adus și mult bine, dar și rău. Datorită acestei băuturi magice, multe persoane s-au îndrăgostit, iar altele s-au despărțit. Popoare întregi au găsit înțelegerea și pacea, dar multe au început și războaiele. Dat fiind faptul că merg la sală și duc un mod de viață activ (sportiv), nu consum vin. Îl colecționez de mai bine de 7 ani. Acum câteva zile, însă, am decis să mă alint cu unul din vinurile mele preferate și anume Feteasca Neagră. Chiar mi-a dezlegat emoțiile, a fost și cazul.

Alte vinuri care mă fac să dezleg emoțiile ar fi Negru de Purcari, Lupi, vinurile Rose și nu în ultimul rând IceWine. Tot în această listă aș adaugă un vin italian, din care am gustat doar o singură data și este preferatul unei persoane foarte apropiate mie – Fragolino.”

În dragoste, preferi focul mic, sau flăcările care ard tot în secunde numărate?

„Depinde de la caz la caz. Nu trebuie să uitam de faptul că dacă te joci cu focul, nu vei ajunge la bine. Focul din dragoste trebuie să fie dirijat de ambii. Când mai tare, când mai încet. Bărbatul trebuie să creadă că el conduce jocul; de fapt, jocul este condus de femeie și ea trebuie sa știe cum să-l amăgească frumos pe bărbat, ca acesta să creadă ca el este cel care conduce. Depinde de cât de înțeleaptă este acea femeie.”

De ce carnea îi liniștește atât de mult pe bărbați?

„Simplu: noi, bărbații, suntem vânători și asta este în sângele nostru. Până când gustăm o bucată de carne vânată, cu sânge, care a fost prăjită la foc, nu ne simțim bărbați! În acele momente, la nivel psihologic, se simte supremația noastră. Așa vrem să credem noi, însă adevărul este altul!”

Bucătarii-bărbați permit vreodată iubitelor lor să gătească?

„Da, le permit! Însă există o problemă pe care noi, bucătarii, foarte mult vrem ca iubitele noastre să o înțeleagă: noi le iubim nu pentru cât de gustoasă e mâncarea și cât de bine arată, ci pentru simplul fapt că ele gătesc și asta este cel mai important pentru noi. Și dacă eu am spus că mâncarea este gustoasă și îmi place cum arată, este așa pe bune și nu amăgesc doar ca să-i fac ei pe plac.”

Ai gătit excelent, dar clientul reproșează că mâncarea ta e oribilă. Cum reacționezi?

„Un bucătar trebuie să fie tolerant față de clienți. Este alegerea clientului, însă dacă el consideră ca știe mai bine cum trebuie să arate acel fel de mâncare, atunci de ce nu este la bucătărie, în locul nostru? Și încă ceva: un client mereu trebuie sa știe că drumul de la bucătărie până la masa lui este mai lung decât crede el. Se pot întîmpla foarte multe lucruri în acest timp.”

De ce veganismul a devenit, brusc, atât de în vogă?

„Eu le numesc mofturi, însă fiecare este în drept să aleagă ce să mănânce. Dacă persoana iubește să mănânce gândaci ori frunze de stejar, este alegerea lui. Totul a început de la simplii vegetarieni, care s-au trezit dimineața și au decis să mai inventeze un mod și mai sănătos de viață. Trebuie sa înțelegem faptul că nu fiecare om poate fi vegan. Și în multe cazuri, persoanele care adoptă acest mod de viață (domnișoarele care consideră ca au câteva kg în plus) încep să aibă probleme de sănătate și categoric refuză să creadă că este problema în alimentația pe care o au. Nu trebuie să uităm de faptul că suntem ceea ce mâncăm și dacă omitem un produs din alimentație, putem avea probleme de sănătate.”

E dificil să faci fericită o femeie?

„Asta este întrebarea pe care mulți bărbați și-o pun zi de zi. De ceva timp, aș putea spune că am găsit răspunsul la această întrebare dificilă pentru mulți bărbați. O femeie poate fi fericită doar dacă dorește să fie fericită lângă un anume bărbat. Un bărbat se poate descompune și în atomi sau protoni pentru a face o femeie fericită, însă dacă acea femeie nu dorește să fie fericită lângă el, nici nu va fi niciodată. Și mai este încă ceva. Un bărbat poate face fericită doar dacă și el este fericit lânga ea și primește plăcere de la tot ce face el pentru ea. Din partea bărbatului, este important să nu dezamagească femeia. Dar și femeia trebuie sa înțeleagă că noi, bărbații, greșim și de cele mai dese ori noi suntem de vină. Femeile, însă, trebuie să cedeze și să înțeleagă că suntem ca niște copii care nu fac greșeli intenționat. Trebuie să existe un mijloc de aur într-o relație. Doar în așa caz o femeie poate să fie în continuare fericită, desigur dacă iubește acel bărbat cu adevărat.”

Oferă-ne câte un nume cunoscut, de la noi, pentru: Femeia-Miere, Femeia-Piper și Femeia-Jăratec…

Femeia-Miere e Sanda Filat. Este exact ceea de ce are nevoie un bărbat, atunci când îi este dificil. Te alină și îți face viața mai dulce.

Femeia-Sare-și-Piper, aș spune, e Nata Albot. Niciodată nu știi cine este azi: Sare ori Piper?! În fiecare zi e diferită!

Femeia-Jăratec e Natalia Morari. Trebuie să fii foarte atent cu ea. Mai bine nu o atinge, că frige rău de tot. Îți poate părea rău că ai riscat.

Femeie-Cafea e Ana Mardare. Sunt sigur că diminețile lângă ea te trezesc 100%.

Femeia-Cogniac e Diana Rotaru. Este exact ca un coniac: cu fiecare an care trece, devine tot mai gustos și mai scump.

Femeia-Chili e Alina Stoianov. Trebuie „consumată” cu măsură. Te poate frige, la cât de iute poate fi.

Femeia-Înghețată e Tatiana Cergă. Trebuie să ai grijă de ea. Pare rece la prima vedere, însă când se topește, e a naibii de gustoasă.”

Poate avea încredere în tine o femeie?

„Poate avea încredere in mine, atâta timp cât interesele ei nu contravin cu ale mele!”

Regreți ceva?

„Nu. A regreta înseamnă a pierde timpul pe nimic.”

Foto: Arhiva personală