Andra, în colaborare cu Trupa Vunk au lansat astăzi, de Ziua Îndrăgostiților videoclipul melodiei “Numai la doi”, extrasă de pe albumul “Nu scapă nimeni”, semnat Vunk. Piesa amintește de o realizare din showbizul rusesc de acum aproape doi ani.

Artiștii au fost foarte încântați de această nouă colaborare: “Deși am filmat peste 12 ore în acea zi, a fost foarte distractiv să facem asta împreună cu Andra. Nici nu știu când a trecut ziua și am ajuns la ultimul cadru”, și-a amintit Cornel, liderul trupei Vunk.

 

“M-am simțit foarte bine la filmări! Aceasta colaborare a venit absolut firesc, eu și băieții de la Vunk ne vedem foarte des la diverse evenimente și concerte și, în plus, facem toți parte din familia MediaPro Music. Mai mult decât atât, sunt de părere ca Vunk a făcut mereu alegeri înțelepte cu privire la melodiile lansate și la colaborările avute de-a lungul timpului, mă bucur că m-au invitat să cânt alături de ei”, a spus Andra pentru portalul TopRomanesc.

“’Numai la doi’ este un clip de imagine, care sper să placă fanilor noștri”, a spus artista. “Nu am urmărit o poveste propriu-zisă, ci am vrut să iasă un clip în care se simte emoția din versuri, atitudinea a două persoane care fac o declarație de dragoste și de reproș, în același timp. Este imposibil să nu se regăsească toată lumea care a iubit cel puțin o dată, cu pasiune și remușcări, în viața asta”, a completat Cornel.

Distribuie articolul: