Deseori picioruşele sunt îngrijite mai modest decât celelalte părţi ale corpului, ceea ce nu este corect. Nu este important doar ca ele să arate bine, ci trebuie să le menţinem cât mai sănătoase, să se simtă cât mai confortabil. Iar dacă ţi se pare că le poţi neglija, mai ales că sezonul cald se termină, atunci află că nu-i o abordare corectă: menţine-le îngrijite şi frumoase tot timpul anului, căci cineva ţi le-ar putea săruta! Înainte ca să treci la procedurile de pedichiură, ar trebui să-ţi înveţi picioarele, să ştii care este forma tălpii: forma egipteană (degeţelele descresc după mărime, de la cel mai mare la cel mai mic), forma pătrat (toate degetele de aceeaşi mărime) sau forma grecească (degeţelele stau în formă de căsuţă, căci al doilea degete este cel mai lung); degetelor, a unghiilor, dacă forma ultimelor îţi permit să-ţi creşti unghiile (poate fi inestetic dacă o să laşi unghiile mai mari dacă ai forma grecească a tălpilor) etc.

Primul pas constă în a pregăti o baie pentru picioruşe. Temperatura apei trebuie să fie destul de ridicată dar suportabilă, deoarece pielea călcâielor este mai groasă. Dacă nu ai produse speciale pentru picioare, atunci adaugă în apă câteva picături de săpun de mâini sau şampon. Adaugă numaidecât o linguriţă de sodă alimentară sau sare de mare (foloseşte-le separat), iar dacă dispui de unele ierburi aromatice, medicinale sau de soluţiile lor, atunci această procedură va fi avea un efect dublu: util şi plăcut.

Timpul ideal de a ţine picioarele în băiţă este de 15-20 minute. Atât timp cât un picior stă în apă, poţi lucra asupra celuilalt. Cu o piatră ponce îndepărtează pielea „moartă” de pe călcâi şi de pe toată talpă. Nu neglija această procedură deoarece repetarea acestei proceduri va menţine picioarele perfect sănătoase, şi nu vei cunoaşte ce înseamnă călcâie crăpate. Dacă pe alocuri pielea este încă dură, atunci mai lasă pielea picioarelor să se înmoaie.

Pielea aspră din jurul unghiilor îndepărteaz-o cu ajutorul unei pile, de dorit, ne metalică cu striaţi mărunţi. Cuticula o vei prelucra cu ajutorul beţişorului de lemn sau cu instrumentul ce seamănă cu o mică lopăţică. Astfel curăţă toată suprafaţa unghiei şi pe perimetru acesteia, iar cuticula „împinge-o” către baza unghiei. Nu este necesar să tai cuticulele, doar dacă crezi că este cazul atunci foloseşte orice ustensilă comodă să o tai, principalul e să o tai pe o linie dreaptă, de altfel vei lăsa în urmă bavuri, iar efectul va fi un aspect urât.

Următoare etapă este lustruirea. Dacă unghiile tale nu sunt netede, atunci le poţi corecta suprafaţa cu o pilă pentru unghii moale.

Forma unghiilor le vei oferi cu pilele speciale din trusa ta, dar evită să le tai cu foarfecele. Încearcă să le pileşti cu cea mai mare pilă pe care o ai, iar după asta corectează-le cu pilă mică. Dacă vei folosi foarfecele, atunci rişti să tai unghiile prea tare. Însă marginea unghiei trebuie să rămână cât mai dreaptă şi să nu ia forma degetului, adică „pe piele”, deoarece unghiile pot să înceapă să crească în piele, iar asta îţi va oferi multe bătăi de cap.

După ce ai terminat procedurile anterioare, a venit timpul să „hrăneşti” picioruşele. Aplică creme sau loţiuni calmante pentru picioare care să fie bogate în vitamine şi nutrienţi. În acelaşi timp răsfaţă picioarele cu un masaj improvizat, pornind de la degete. După ce s-a uscat pielea, aplică şi o pudră dezodorizantă şi treci la colorarea unghiilor.

Foloseşte bureţii speciali pentru a îndepărta degetele unele de altele ca să eviţi pătarea ojei pe piele. Mai întâi de toate, aplică baza pe unghie, după care şi oja propriu-zisă. Iar pentru un efect de durată foloseşte şi un întăritor.

Culoarea ojei ţine de fantezia, stilul sau trendurile modei. Aplică aceeaşi culoare ca ale unghiilor mâinilor, sau în tonul încălţăminte ori ţinutei, sau chiar poţi combina nişte tonuri năstruşnice, iar cu asta vei fi în atenţia tuturor.

Distribuie articolul: