Artistul ucrainean Andrei Danilko, recunoscut și după numele său scenic Verka Serduchka, este fericit în viața personală, în ciuda zvonurilor care au apărut despre acesta în presa rusă. Unul dintre prietenii apropiați de-ai vedetei a publicat, pe internet, primele poze în care Andrei apare în compania iubitei sale.

Actualmente, Andrei Danilko se află la Miami, împreună cu iubita sa, Inna Belokon și cel mai apropiat prieten. Irina nu este nimeni altcineva decât colega care, în videoclipuri și pe scenă, joacă rolul „mamei” Verkăi Serduchka.

În una din fotografii, Andrei și Irina sa apar sărutându-se chiar la poarta reședinței lui Gianni Versace, din Miami. 

Zvonurile despre relația dintre Danilko și colega sa de scenă bântuie deja de mult timp. Cuplul respingea aceste afirmații de fiecare dată, însă fotografiile publicate pe internet ieri, trădează existența unei relații. 

Recent, presa rusă scria că Andrei s-a retras în Germania din cauza faptului că nu mai avea succes în carieră și pentru că era presat din cauza conflictului dintre Ucraina și Rusia. A existat, de altfel, și un atentat la viața sa: interpretului i-a fost aruncată, sub automobil, o sticlă cu substanță inflamabilă, care urma să producă incendierea automobilului. 

Presa din țara natală a artistului scrie că Andrei Danilko se simte mai bine în Germania. Acolo, cel puțin, nu mai resimte presiune din partea niciunei părți, mai ales că a refuzat să participe la orice fel de concert dedicat Revelionului, atât în Rusia, cât și în Ucraina.

Viața sentimentală a lui Andrei Danilko a trezit întotdeauna controverse în presa țării în care interpretul evolua cel mai des, în ultimii ani – Federația Rusă. Unele publicații afirmau că artistul întâmpină probleme legate de orientarea sexuală și că nu posedă atracție față de femei. 

Cu privire la viața personală a lui Andrei Danilko, una din participantele showului „Bitva Ekstrasensov” declara, anterior: „Simt că își ascunde viața personală de public. Este un bărbat foarte pasional, care adoră să aducă fericire în viețile altor oameni. Simt că va trăi o viață lungă cu cineva cu care lucrează de mult timp”, a mărturisit clarvăzătoarea. 

Foto: Facebook, lady.tsn.ua

Distribuie articolul: