Prima săptămână de vară ne aduce spectacole deosebite pe scena Teatrului Național „Mihai Eminescu”. Descoperiți și redescoperiți piese cu istorie și actori consacrați.

Pomul vieții

Pe 03 iunie 2021, ora 18:00, te invităm să descoperi drama „Pomul vieții”, de Dumitru Matcovschi, care ne spune povestea tristă a oamenilor calzi, emotivi, temperamentali, care sorbesc cu patimă din cupa suferinţelor, masa la care stau, deopotrivă, cu tragicul și comicul!

Durata spectacolului – 1h 50 de minute, Sala Mare.

Bilete online aici.

Cântec de leagăn…

Vineri, 04 iunie 2021, ora 18:00, urmăriți drama „Cântec de leagăn” de Dumitru Matcovschi. Viața e ca un vis, uneori frumos, uneori coșmar… Este și cazul lui Teofil Augustinovici, directorul şcolii, practic, cea de încredere persoană a satului, fără de care nu se petrece absolut nimic.

Durata spectacolului este de 1h 45 minute, Sala mare.

Bilete online aici.

Dosarele Siberiei

Pe 05 iunie 2021, ora 18:00, trăiți emoțiile protagoniștilor piesei „Dosarele Siberiei”, de Petru Hadârcă. Un spectacol comemorând tentativele de exterminare a românilor din spațiul pruto-nistrean în perioada ocupației sovietice a Basarabiei (1940, 1944-1991) prin foamete organizată și deportări sistematice.

Spectacolul durează 2h 15 minute. Sala mare.

Bilete online aici.

Steaua fără nume

În data de 06 iunie 2021, ora 18:00, sunteți invitați să urmăriți „Steaua fără nume”, de Mihail Sebastiaan. Într-un orășel șters, de provincie, Profesorul Miroiu își împarte viața între cărți și stele. În așteptarea unei rarități editoriale care vine cu trenul, traiectoria terestră i se ciocnește, în fapt de seară cu cea a Monei, tânără vânătoare de inimi, fără bilet, dar cu mare dor de explorare. Între ei se înfiripă o poveste de dragoste care, aidoma unei explozii cosmice, scutură din temelii universul micii urbe.

Durata este de 2h și 40 de minute cu pauză. Sala mare.

Bilete online aici.

<

Actorii Teatrului Național „Mihai Eminescu” vă așteaptă!